DRAGNEA VREA ȘPAGA, NU AUTOSTRADA

Într-o discuție cu reprezentanții asociațiilor care militează pentru construirea autostrăzii Tg. Mureș – Iași, Liviu Dragnea a spus-o pe față: dă-le dracu’ de fonduri europene, noi vrem parteneriat public-privat!

   

Mesajul e clar: banda de tâlhari din Teleorman nu vrea autostradă fără taxă pentru români, ci autostradă cu taxă și cu șpagă la pachet.

DIALOGUL DINTRE DRAGNEA ȘI MOLDOVENI

DRAGNEA: Vă felicit pentru ceea ce faceți, dar mai este un drum lung.

MOLDOVENII: Știm acest lucru. Vă mulțumim.

DRAGNEA: Oricum, să știți că s-a creat un precedent periculos. Uite, acum vor și cei din sudul țării, cum spuneți voi, să depună o lege pentru o autostradă.

MOLDOVENII: Foarte bine. Fiecare are acest drept. Diferența este că noi suntem izolați complet.

DRAGNEA: Păi ce, în sudul țării avem autostrăzi?!

MOLDOVENII: În sud tot mai aveți București – Pitești, București – Constanța…

DRAGNEA: Aveți dreptate, dar nu reprezintă nimic. Să vedem acum de unde luăm banii și cum facem să dăm drumul la acest proiect. Este un proiect dificil și scump.

MOLDOVENII: De la Uniunea Europeană putem lua până la 75%, așa cum spun Comisia Europeană și doamna Corina Crețu

DRAGNEA: Mai lăsați-mă cu doamna Corina Crețu! Ea vorbește, dar concret nu știe nimic.

MOLDOVENII: Sper să nu continuați cu Parteneriatul Public Privat.

DRAGNEA: Dar ce este rău în acest Parteneriat Public Privat?! Ce mai contează cum o facem, important este să se facă.

MOLDOVENII: Să se facă, dar în avantajul nostru, al Moldovei și al României. Noi nu vom mai accepta să nu fim băgați în seamă și tratați diferit când vine vorba de aceste investiții. Noi vrem ca această autostradă să realizeze o conectivitate rapidă cu cealaltă din Transilvania, pentru a ajunge rapid la Borș și apoi către Europa, iar varianta prin Tg. Mureș va crea acest avantaj. Sunt bani europeni gratis și trebuie să ne apucăm de treaba pentru a fi accesați.

DRAGNEA: Ușor nu va fi, dar vom încerca să le facem pe toate, căci avem nevoie de autostrăzi și în Moldova, și în Transilvania, și în Muntenia.