Doi ani de închisoare pentru o tânără care și-a tăiat mâna pentru a încasa o asigurare de 400.000 euro

O slovenă de 22 de ani a fost condamnată vineri la doi ani de închisoare după ce și-a tăiat mâna cu un fierăstrău circular în speranța de a încasa o asigurare de aproape 400.000 de euro, a anunțat agenția de presă STA, preluată de AFP.

   

Soțul său, în vârstă de 30 de ani, a primit trei ani de închisoare pentru faptul că a determinat-o să facă acest gest.

Julija Adlesic, care s-a ales cu mâna total secționată la nivelul încheieturii, a fost acuzată că a înscenat, cu ajutorul a trei complici, un accident pentru a obține o despăgubire de 380.000 de euro și o indemnizație de 3.000 de euro lunar până la finalul vieții, potrivit poliției.

Gruparea contactase, cu puțin timp înainte, asigurări la cinci companii diferite.

Mâna tăiată a fost recuperată și a putut fi reatașată la braț într-un spital din Ljubljana.