Document oficial în cazul Caracal: Gheorghe Dincă le-a dat la câini pe Alexandra și Luiza

Apar noi informații cutremurătoare în cazul ”Caracal”, iar un document oficial, prezentat la un post de televiziune, aruncă în aer întreaga anchetă. Documentul respectiv – depus la începutul lunii august, a intrat în posesia jurnaliștilor de la România TV.

   

Avocatul familiei Melencu a depus o cerere de administrare de probe către DIICOT, solicitând expertizarea excrementelor animalelor care se aflau în curtea lui Gheorghe Dincă. Tonel Pop dorit efectuarea acestei expertize pentru a se constata dacă animalele au mâncat… carne de om. Într-o notă de subsol a documentului este menționat faptul că există posibilitatea ca animalele să fi fost hrănite cu trupurile fetelor ucise.

Numai că nu s-a primit niciun răspuns de la DIICOT, iar această ipoteză terifiantă – trupurile celor două fete ar fi fost date la câini de Gheorghe Dincă – nu a fost luată în calcul de anchetatori.

S-a pătruns în câmpul infracțional fără a exista protecția procedurală de necontaminare
„Având în vedere cele de mai sus,considerăm o greșeală procedurală foarte mare, faptul că s-a pătruns în câmpul infracțional fără a exista protecția procedurală de necontaminare și că în aceste condiții improprii au fost extrase de la locul faptelor, animalele, inclusiv prin posibila distrugere a probelor”, se precizează în documentul prezentat de România TV.

Totodată, nu trebuie uitată nici celebra stenogramă conform căreia Gheorghe Dincă îi spunea soției: „Scoate câinii, ia câinii de aici”, informează decenews.ro. Câinii lui Gheorghe Dincă – Alexandra i-a auzit atunci când a sunat la 112 – au fost luați din curte imediat ce anchetatorii au pătruns în locuința criminalului.