Diana Șoșoacă a făcut scandal în plenul Parlamentului! Ce a spus senatoarea despre legea Educației Sexuale

Diana Șoșoacă a iscat un scandal de proporții în plenul Parlamentului în timp ce vorbea despre legea Educației Sexuale. Senatoarea controversată a folosit un limbaj neadecvat și i-a înfuriat pe colegii săi.

Loading...

Diana Șoșoacă a făcut scandal în plenul Parlamentului
La ultima ședință din Parlament s-a discutat despre legea Educației Sexuale, după ce senatoarea Diana Șoșoacă a folosit un limbaj controversat când a vorbit despre această lege, retrimisă de Klaus Iohannis la reexaminare. PSD și AUR s-au împotrivit modificărilor cerute de președinte.

Președintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea proiectului precizând că nu definește noțiunea de „educație sanitară”. Potrivit șefului statului legea, în forma actuală, îngreunează accesul elevilor la informații privind educația sexuală. Ba mai mult senatoarea Diana Șoșoacă a încercat să își convingă colegii folosind un limbaj controversat, potrivit realitatea.net.

”Discutăm despre educație sexuală. S-a gândit cineva vreodată să se uite la standardele pentru educatia sexuală în Europa? Există un document. Bucuria și plăcerea de a atinge propriul corp, despre masturbarea timpurie. Dreptul de a explora identitățile de gen la 0-4 ani, asta vreți să faceți prin trimiterea la comisii? Descoperirea corpului și a propriilor organe genitale, sentimente sexuale, excitarea ca parte a tuturor sentimentelor umane, acestea ar trebui să fie sentimente pozitive, nu trebuie să includă constrângerea sau ofensă, mergem mai departe la 6-9 ani – sexul inclusiv pe internet, autostimularea”, a spus Diana Șoșoacă în plen.


Loading...

Diana Şoşoacă susţine nevoia de educaţie sexuală, dar cu accent pe familie
Partidul AUR este împotriva ideologiei de gen, pe care o consideră o aberaţie teoretică, şi subliniază că o naţiune nu are şanse să supravieţuiască „decât dacă îşi cultivă tiparul clasic al familiei obişnuite. Mai mult, AUR vorbeşte şi despre prevenirea unei „catasfrofe demografice”, explicând că, pentru a scădea rata de mortalităţii infantile, avortului şi abandonului este nevoie, printre altele, şi de „instituirea unui program de educaţie sexuală în rândul adolescenţilor, dar şi de educaţie pentru sănătate dedicat femeilor însărcinate”.

„Familia este celula de bază a oricărei societăţi viabile. De aceea, este vital ca societatea să stimuleze constituirea de familii, să sprijine şi să apere familia. Doctrina A.U.R. consideră că ideologia de gen este o aberaţie teoretică care descinde din oficina actuală a activiştilor neomarxisti. Aşa cum un organism nu se poate păstra în viaţă decît dacă îşi conservă sănătatea celulelor, tot astfel o naţiune nu are şanse de supravieţuire decît dacă îşi cultivă tiparul clasic al familiei obişnuite. Familia nu este obiect de controverse decît pentru cei care vor să o distrugă sub pretext de remaniere modernă.

Căsătoria nu poate avea drept formulă primordială decît perechea alcătuită dintr-un bărbat şi o femeie. Orice altă variantă de alăturare a sexelor nu are legătură cu sensul autentic al acestei formule. De aceea, în concepţia A.U.R, familia nu este o temă de negociat, cum nu e nici o problemă de rezolvat. E a fost rezolvată cu mult înainte să apărem noi, generaţia din a cărei indignare s-a născut actuala A.U.R”, se arată în statutul partidului.