Diaconul Ovidiu Cuncea, ”dezlegare” pentru artă. Se leapădă de sutană ca să prezinte Festivalul Dracula!


Hirotonit diacon ortodox, actorul Ovidiu Cuncea se leapădă de haina preoțească, pentru că are o ”dezlegare” ce, în aparență, poate băga în sperieți orice față bisericească:” Dracula Music Contest”.

   

Este vorba de un festival național de muzică pop pentru copii și adolescenți, care are loc anual, la Bran, localitatea unde este castelul asociat vampirului Drăculea, alias domnitorul Vlad Țepeș. Fosta vedetă de televiziune și actor al Teatrului Național din București, Ovidiu Cuncea (51 ani) a luat foarte serios calea preoțească, în urmă cu patru ani, fiind diacon (ajutorul preotului ori episcopului la slujbe), după ce, în tinerețe, a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă, înainte de a studia actoria, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”Ion Luca Caragiale” din București.

Slujba sa în casa Domnului (predică în câteva biserici) are o strânsă legătură cu actoria, căci, fostul prezentator al emisiunii ”Vreau să fiu vedetă” (Antena 1), unde o avea ca asistentă pe ispititoarea ”Mama Natură” Roxana Ionescu, încearcă de ceva ani să își facă rolurile în așa fel încât să nu îl supere pe Dumnezeu.

Actorul cu haine preotești Ovidiu Cuncea va prezenta Dracula Music Contest
La festivalul unde Ovidiu Cuncea va fi prezentator – Dracula Music Contest (21 iulie a.c.) – vor mai participa muzicianul Mihai Pocorschi (președintele juriului), muzicianul portughez Ricardo Caria și Tudor Turcu, câștigătorul ”X-Factor” 2012.

”Momentul în care am realizat că asta e adevărata mea vocaţie a fost la mormântul Părintelui Arsenie Boca, la Prislop. În urmă cu câţiva ani, însă, m-am aşezat în ge­nunchi dinaintea crucii sale şi i-am spus: “Părinte, am şi eu o rugăminte: aş vrea să fiu preot al lui Dumne­zeu”. Şi am început să plâng, şi îmi curgeau la­crimile în asemenea hal, încât m-am ascuns de co­le­gii mei actori, ca să nu crea­dă că cine ştie ce pă­cat am, cine ştie ce sufe­rinţă… Este acolo un fag mare, pe care l-am îmbră­ţi­şat şi am plâns, am plâns, am plâns, până n-am mai avut lacrimi. Atunci am simţit ca o mângâiere, aşa, că voi fi hirotonit”, a mai povestit actorul, într-un interviu publicat de Libertatea.