De ce n-ar trebui să porți ață roșie la mână! Explicațiile Părintelui Calistrat: ”Foarte multă isterie!”

Oameni de toate vârstele aleg să poarte sau le pun bebelușilor ață roșie la mână, însă acest obicei nu este deloc bun pentru credincioși, conform Părintelui Calistrat.

   

Acest obicei la care apelează o mulțime de oameni ca să se ”ferească” de deochi se pare că n-are nicio legătură cu Ortodoxia, după cum a explicat Părintele Calistrat Chifan, de la mănăstirea Vădiceni din Iași, printr-o postare pe Facebook.

”Foarte multă isterie și foarte multă agitație legat de faptul că noi am importat sărbători din occident și le-am adus în Romania, iar în felul acesta desacralizăm creștinătatea și ortodoxia! Dar când te duci să îți citească în cafea sau în cărți, cu dama de verde în cărare și cu ghiocul prin cimitir să cauți strigoi sau moroi, când de Sfântul Andrei umbli cu usturoi și cu ciorapi întorși pe dos, sau cu ața roșie la mână de deochi și tămâie prin buzunare… nu-i tot un Halloween?”, a scris Părintele Calistrat, pe Facebook.

De asemenea, el a spus că ”exagerarea nu face parte din tabieturile unui ortodox cuminte și obișnuit”.