Dani Mocanu, fotografiat în timp ce citește Biblia: “Ioan 3:16”! Mesajul emoționant transmis de fostul manelist

Dani Mocanu s-a apucat serios să își consolideze relația cu Dumnezeu, iar astăzi, el a publicat o fotografie în care apare într-o ipostază rară! Fostul manelist a început să citească Biblia și i-a cerut unui apropiat să imortalizeze unul dintre momente. Imaginea cu artistul a fost însoțită de un mesaj emoționant.

   

Dani Mocanu, fotografiat în timp ce citește Biblia
Excentricul milionar s-a lăsat fotografiat această după-amiază în timp ce citea Sfânta Scriptură. După cum puteți vedea în poza din dreapta colajului, Dani Mocanu a dezvăluit că a ajuns la Evanghelia după Ioan, iar când a făcut postarea, a transmis următoarele gânduri: “Studiați Biblia” și “Dumnezeu să fie cu voi”.

În urmă cu o săptămână, fostul manelist le-a reamintit fanilor săi că va încerca să le fie alături prin intermediul melodiilor creștine.


Dani Mocanu își dorește să îi convingă și pe fanii săi să îi urmeze calea spre Dumnezeu
“Am două milioane și jumătate de persoane pe YouTube care îmi urmăresc zilnic activitatea. Din 2,5 milioane de persoane, eu cred și îmi doresc din tot sufletul meu și o să mă străduiesc și o să-mi pun toate puterile să pot convinge măcar zece persoane din atâtea milioane să se pocăiască și să-L urmeze pe Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca eu să aduc cât mai multe suflete la El! Ăsta a fost planul Lui Dumnezeu! Să fac ceva, să ies în evidență, să acaparez cât mai multă lume, să am un public atât de larg, încât să-L pot lăuda pe Dumnezeu în fața voastră!”, a declarat milionarul la finalul lunii trecute.

Dani Mocanu, în vizorul anchetatorilor după ce și-a anunțat retragerea din muzică
În urmă cu două luni, controversatul artist a fost vizat de un nou dosar penal întocmit de polițiști, după ce a apărut într-un videoclip cu un leu. Animalele sălbatice sunt interzise la deținere în România. Dani Mocanu a mai avut probleme cu legea în trecut, și este judecat pentru un alt clip în care procurorii consideră că incită la ură împotriva femeilor. El a fost și arestat o perioadă, sub acuzația că ar fi condus o rețea de prostituate de lux pentru piața din Marea Britanie.