Dacia cu apucături de BMW. Mașina are tracțiune spate și motor de 350 cai

Dacă ați auzit de Mazda cu apucături de BMW, trebuie să știți că există și o astfel de Dacia. Este o Dacia 1310. Tânărul Adrian din Giurgiu este cel care a transformat radical mașina.

   

Adrian era adolescent când a început să strângă bani pentru un scuter. Tatăl lui era șofer de maxi taxi. Tânărul îi spăla zilnic mașina și primea sume de până la 30 de lei. Bani grei, la propriu, pentru că erau în monede de 50 de bani. Așa a ajuns la 5400 de lei. Și-a dat seama că aproape i-ar ajunge de-o mașină. A mai împrumutat 2000 de lei de la tatăl său și și-a cumpărat o Dacia 1310 din 2002.

“A fost prima mașină cumpărată de mine și prima dragoste”, povestește cu nostalgie Adrian. Și-a luat permisul la 18 ani, a mers cu Dacia lui veche vreo 3 ani, apoi a plecat în Germania. Iar bătrâna Dacie 1310 a fost dată uitării. Doar tatăl lui o mai folosea din când în când.


Când s-a întors acasă, Adrian a decis să devină mecanic. La un moment dat, un prieten i-a propus să refacă Dacia care rămăsese nemișcată aproape doi ani de zile. Deja începuse să se afunde în pământ.

Adrian avea și un BMW E36 cu motor de 2,8 litri de E39 și cu actele expirate. Acela a fost momentul decisiv. Tânărul a fost de negăsit o săptămână. Nu le-a mai răspuns la telefon clienților care voiau să-i aducă mașini de reparat. El avea de… construit o Dacia cu apucături de BMW.

Adrian și-a pus viața în pericol în timp ce lucra la Dacia cu apucături de BMW
Transformarea completă a durat un an. Adrian întrerupeau lucrul când rămânea fără bani și fără timp, îl relua când avea ce-i trebuia.

Mașina are și puntea spate de BMW E36. Amortizoarele, basculele, frânele la fel. A reconstruit 80% din podea. Și nu are de gând să se oprească aici. Vrea să ajungă la 350 de cai putere. Și visează la jante noi. “Mai am să strâng niște bani”, este planul lui Adrian.

Tânărul recunoaște că și-a pus viața în pericol lucrând la mașină. Spune că pe mâini și pe picioare a rămas cu semne de arsuri de la sudură. A și fost operat la ochi.

“În concluzie, mi-a mâncat viața și banii. Dar tot îmi place și tot nu vreau să o las”, spune Adrian cu atitudinea unui îndrăgostit. De Dacia lui cu apucături de BMW.