Cununia noastră a fost doar o afacere cu doi asociați

Singura femeie care a însemnat vreodată ceva pentru mine m-a cerut de soț din interes! Avea nevoie de bani, iar acei bani i-ar fi primit de la părintii ei doar dacă se căsătorea. Am acceptat, dar nu pentru cei 5.000 de dolari pe care mi-i promisese, ci doar ca să fiu aproape de ea.

   

Am o… afacere. Am intrat în ea fiindcă nu trebuia să fac cine știe ce, nu presupunea niciun risc. Era așa, ca o joacă. Mă distram și, pe deasupra, îmi ieșeau, la sfârșit, niște bani frumoși. și asta fără să fiu nevoit să păcălesc vreun patron de firmă cu acte false, așa cum făcusem până atunci. E drept, câștigasem bine de pe urma înșelăciunilor, dar nu e viață ușoară să te tot uiți în urmă, ca să vezi dacă nu ești urmărit, să tresari când sună cineva la ușă, să te uiți cu teamă pe vizor, ca nu cumva vreun polițist sau, mai rău, vreun păcălit să vină după tine. Locuiesc într-un oraș mic, Cugir. Loviturile le dau în alte părți, așa că oamenii de aici știu că am o firmă de import-export și că-mi merge tare bine. Cum să nu-mi meargă, dacă am o mașină ultimul răcnet, stau tot timpul prin baruri, duc o viață, cum s-ar zice, pe picior mare?! Dar, ca în orice afacere, mai sunt și perioade proaste.

într-una din aceste perioade m-a găsit Sorina, fosta mea colegă de liceu, de care fusesem îndrăgostit până peste cap. Nu avusesem nicio șansă, era dintr-alea cu ochelari de cal, nu vedea decât carte și iar carte. Nu ieșea la petreceri, la film, nicăieri. Păcat de ea, că era frumoasă, și mai era și deșteaptă. Așa că, după ce-i făcusem curte în van, mă reorientasem spre o altă colegă, mai accesibilă. Dar în sufletul meu tot mai simțeam ceva pentru ea. De aceea inima mi-a luat-o la galop când am văzut-o intrând în bar și așezându-se lângă mine.

— Salut! mi-a zis ea, simplu. Ce faci? Cât a trecut de când nu ne-am văzut? Vreo cinci ani, așa-i?

— Vrei să spui cinci ani de când n-am mai stat de vorbă. Că, așa, te-am mai zărit, în vacanțe, dar n-aș putea spune că ai avut ochi pentru mine.

— Dar am avut pentru altcineva? știi bine că nu, așa că n-ai ce să-mi reproșezi. De altfel, n-ai suferit prea mult după mine…

O priveam cu admirație, nu mă puteam abține. Era aceeași, la fel de frumoasă, n-ai fi zis că avea douăzeci și cinci de ani, arăta ca o puștoaică de șaptesprezece. Dar ochii ei erau triști. 0 tristețe care nu era trecătoare își lăsase amprenta pe chipul ei drăgălaș.

— și de-asta ai venit, să dezgropăm trecutul? M-aș mira.

— Nu, vreau să-ți propun o afacere.

— Mie? Păi, parcă ești medic, nu ai tu treabă cu afacerile…

— Sunt doar pe jumătate… 0 să-ți explic, a continuat ea. De-asta te caut, că doar în tine am încredere. Dar nu putem discuta aici, a zis ea, uitându-se în jur.

Nu era nimeni la bar, dar i-am respectat dorința. Am ieșit în parc și, după ce ne-am așezat pe o bancă, Sorina mi-a spus planul ei.

— Glumești, am zis eu după ce am ascultat-o, fără s-o întrerup.

— Am eu aerul unui om care glumește?

Nu, nu avea. I-am cerut timp de gândire. Fiindcă, oricât de tentant suna, oricât de mult îmi plăcea mie de ea, nu mă puteam arunca așa, cu capul înainte. Trebuia să reflectez mai mult. A doua zi, am sunat-o.

— Bine, sunt de acord!

— Cu toate condițiile, da?

— Da, sunt om de onoare. Cu toate condițiile.

Mă gândisem că n-aveam nimic de pierdut. Comisionul era destul de gras, zece la sută, asta însemna cinci sute de dolari încasați într-o lună, fără să mișc un deget, ba mă mai aflam și în preajma Sorinei, de fapt, mă căsătoream cu ea. Asta era afacerea:

— Ai mei au un fix, îmi spusese Sorina. Vor să mă mărit. Or, eu n-am chef de așa ceva. Nu mă interesează aspectul acesta. Nu știu de ce, așa, pur și simplu. N-am avut niciun prieten în sensul acela al cuvântului, știi tu care. Sincer, mi s-a părut pierdere de timp.

— Așa… deci. Acum m-am mai liniștit. și eu care credeam că nu-ți plac.

— Vorbesc serios aici, nu mă urmărești? Ai mei însă gândesc altfel. Vor să mă vadă la casa mea, cu bărbat, tot tacâmul. I-aș trimite la plimbare, dar nu-mi dau bani să-mi deschid un cabinet decât dacă mă căsătoresc.

— Păi și? Ce mai stai?

— Iar nu ești serios. Ai mei au o moștenire, de la o mătușă plecată în America. Le-a lăsat cincizeci de mii de parai. Ei, suma asta o primesc eu dacă îmi iau un bărbat, înțelegi? și cum n-am timp de asemenea prostii și mă mai și grăbesc, îți propun ție o afacere: îți dau zece la sută din sumă, dar cu condiția să ne căsătorim de formă. Eu îmi fac cabinetul, tu-ți iei banii, după câteva luni ne despărțim pe motiv că nu ne-am potrivit și, salutare, fiecare-și vede de treabă!

Asta fusese afacerea pe care mi-o propusese și pe care o acceptasem, după o noapte de reflecție. A doua zi, îmbrăcat într-un costum elegant pe care-l port numai la ocazii, am bătut la ușa Sorinei, care mi-a deschis toată numai un zâmbet. M-a sărutat și, cum rămăsesem în prag, mi-a zis:

Pagini: 1 2