Cum “fentează” COVID-ul elevii și profesorii unei școli din Dolj. Lecții în aer liber într-un amfiteatru construit din paleți și…

Soluţie inedită pentru desfăşurarea orelor, pe timp de pandemie, la o şcoală din Craiova. Ca să păstreze distanţarea socială între elevi, părinţii micuţilor s-au gândit să construiască o clasă – amfiteatru în aer liber, chiar în curtea unităţii de învăţămant.

   

Cu paleţi din lemn pe post de bănci, vopsite în culorile curcubeului, atât copiii, cât şi profesorii şi părinţii au făcut eforturi ca, începând de luni, chiar şi cursurile sub presiunea COVID-19 să devină o plăcere.

„Dă o nuanţă de optimism”
Elevii Școlii ”Mircea Eliade”, 1.220 în total, vor avea parte, prin rotație, de ore în aer liber, în curte. În clasa-amfiteatru, așa cum au numit-o profesorii, pot învăța simultan peste 40 de elevi, păstrând distanța de siguranță și normele igienico-sanitare impuse de autorități.


Printre ei, şi Ioana, elevă în clasa a V-a, care a vopsit și ea în culorile curcubeului noul spaţiu în care va scrie şi va desena în zilele următoare.

„Eu mă bucur pentru că ştiu că tuturor elevilor le place aşa, multă culoare. Dă o nuanţă de optimism şi elevii şi profesorii vor trece mai uşor peste acest an”, spune Ioana, elevă în clasa a V-a.

Construcția a început încă din vară
La școala inclusă în scenariul galben învaţă peste 1.200 de elevi, care vor face lecţii, fizic, prin rotație. În sala-amfiteatru vor putea învăţa simultan în jur de 40 de elevi cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, care vor păstra între ei distanţa de un metru. Când vremea le va permite, profesorii vor instala în faţa băncilor colorate în curcubeu table interactive, astfel încât chiar şi materiile dificile să devină o joacă.

„Este o idee foarte frumoasă pentru că putem susţine mai multe lecţii afară în timp ce facem ora în aer liber pentru că putem face şi desen şi alte materii”, spune Corina Cercel, profesor de desen.


Toată construcţia amfiteatrului a început încă din vară şi a fost finanţată exclusiv de părinţii care au vrut să se asigure că cei mici vor studia în siguranţă.

„Un an colorat, un an diferit”
„Este o idee foarte bună din partea conducerii şcolii şi a cadrelor didactice de a face pentru copii un an colorat, un an diferit, noi am ajutat ca părinţi cum am putut fiecare”, spune Aura Urziceanu, mamă.

Altfel, 10 unități de învățământ din județul Dolj au cerut scenariu roșu, 55 galben și 152 verde.