Cum arată şi cât costă salteaua gonflabilă ce ar fi salvat viaţa femeii care a căzut din balcon la Constanţa

Patru inspectorate pentru situaţii de urgenţă din România au în dotare saltele gonflabile pentru amortizarea căderilor de la înălţime, distribuite în România exclusiv de o firmă din Buzău. ISU Constanţa a fost la un pas anul trecut să cumpere un astfel de echipament, care costă cel mult 55.000 de euro.

   

Firma Prosalv din Buzău a vândut saltele către ISU Iaşi, cel care a şi comandat tipul de kit, cu remorcă şi rampe de urcare. Mai au acelaşi tip de saltele ISU Timiş, ISU Ialomiţa şi ISU Brăila, cumpărate de Consiliile Judeţene.

Pe stoc mai este un astfel de kit, spune directorul Prosalv Buzău, însă în două săptămâni pot fi aduse altele pe comandă.

Marian Radu susţine că, în vara anului trecut, a avut negocieri şi cu autorităţile judeţene din Constanţa, pentru dotarea ISU din judeţul de la malul mării, însă lucrurile au stagnat din cauza pandemiei şi a birocraţiei.

Saltelele intrate în dotarea salvatorilor din România prin intermediul distribuitorului din Buzău pot fi umflate în aproximativ cinci minute, dacă terenul este curat şi echipamentul este manipulat de pompieri pregătiţi.

Sunt însă cazuri când perimetrul trebuie curăţat mai întâi de sârme, crengi, gard viu, copaci, iar degajarea suprafeţei ar lua mai mult timp. ”Din ce am observat, la Constanţa trebuia o asfel de pregătire a terenului, care ar mai fi luat din timpul de intervenţie”, spune Marian Radu.

O saltea prevăzută cu două motocompresoare de aer cântăreşte peste 250 de kilograme, are 8 x 6 metri amprentă la sol şi 2,5 metri înălţime. Permite salvarea unei persoane care cade chiar şi de la etajul 20, conform indicaţiilor transmise de producător.