Cum a reusit Fuego sa slabeasca 15 kg in 45 de zile. Ajunsese la 110 kg

Fuego, pe numele său real Paul Surugiu, și-a propus să facă schimbări remarcabile în viața sa. Dacă pe plan profesional va prezenta o nouă emisiune, pe plan personal s-a decis să-și schimbe total stilul de viață.

   

Fuego, în vârstă de 42 de ani, a decis că este momentul să acorde mai multă atenție siluetei sale și artistul, care cântărea 110 kg, a reușit recordul de a slăbi 15 kg în mai puțin de două luni, mai exact în 45 de zile: “Nu ştiu cât se vede, dar am reuşit, într-o perioadă relativ scurtă, să pierd un număr mare de kilograme, vreo 15. Am încercat, fără un regim drastic, fără cure şi liste de alimente complicate, să-mi schimb stilul de viaţă. Cred că aici e cheia şi de aici vine si voinţa în a rezista tentaţiilor ce apar pe parcurs. Eu sunt un gurmand, dar uite că în aproape două luni, fără să mă chinui, fără să sufăr, am găsit varianta ideală de a ajunge la greutatea dorită, trecând de la 110 la 95 de kilograme. Pe scurt, nu mănânc carbohidraţi, pâine de nici un fel, fructe cu zaharuri, prăjeli şi, cel mai important, dulce. Nu am mai gustat nici o prăjitură, nimic, în toată această perioadă.

Eu nu sunt în măsură să dau sfaturi, dar încerc, pe cât se poate, să menţin stilul acesta. Încerc să fac şi un minimum de mişcare, să mănânc din trei în trei ore, să găsesc forţă pentru a renunţa la pofte şi să nu exagerez noaptea, pe drumurile mele, cu mese îmbelşugate. Merele îmi sunt aproape acum, afinele şi puţin pepene roşu. În rest, credeţi-mă, mănânc de toate, în cantităţi normale. Nu sufăr, n-am restricţii, nu fac un efort măreţ.”, – a declarat Fuego pentru Click!