Cui aparţin rămăşiţele umane găsite în pădure. Reacția lui Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei

Autoritățile nu au confirmat, până la această oră, ale cui sunt oasele găsite de anchetatori în pădure. Astfel, s-a spus că acestea ar fi ale Alexandrei, și nu ale Luizei, cum s-a crezut inițial.

   

În urma analizelor preliminare, antropologice, medicii legişti care au primit osemintele găsite în pădure au venit cu un raport. În acesta apare că rămăşiţele umane aparţine unei fete cu vârsta cuprinsă între 15 şi 17 ani, a transmis România TV.

Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, speră că ambele fete sunt în viaţă.

Cum a reacționat acesta când s-a spus că oasele sunt ale Alexandrei? “E halucinant, îmi pare rău. Ori iese Parchetul într-o oră să spună dacă lucrurile astea sunt adevărate sau nu, ori oamenii vor lua cu asalt instituţiile statului. Ce-i bătaia asta de joc? Ne-au spus că a ars în butoaie, au încercat să ne bage pe gât tot felul de prostii ordinare şi acum ne spun că sunt în pădure? Şi în pădure de unde? Au fost arse, n-au fost arse? Când le-a dus în pădure? Au intrat peste el la 6 dimineaţa. A dus-o cum? Decedată? N-am mai rămas decât nişte oase? Eu sunt încă rezervat faţă de informaţiile astea. Deocamdată, Parchetul nu a comunicat familiei nimic. Dacă se făcea o nouă analiză ADN pe ce s-a găsit în pădure, familia trebuia să fie înştiinţată”, a declarat Alexandru Cumpănaşu la România TV.