Cu cine a petrecut sărbătorile senatorul Diana Șoșoacă. Imaginile au ajuns pe internet

Sărbătorile de iarnă – momentul când familiile se reunesc, povestesc și se încântă reciproc la un pahar! Chiar dacă suntem într-o situație delicată, iar întâlnirile nu trebuie să aibă loc cu un număr mare de persoane, și senatorul Diana Șoșoacă s-a conformat acestor reguli cu ocazia acestor sărbători de iarnă.

   

Ivanovici – Șoșoacă Diana, membru AUR și actual senator, își petrece sărbătorile de iarnă alături de cei dragi, dar și pe rețelele de socializare! Recent, politicianul a postat de pe contul de Facebook al soțului ei, Silvestru Șoșoacă, mai multe filmulețe, dar a și distribuit postări de natură politică și care fac referire la vaccinul împotriva noului coronavirus, chiar în ziua de Crăciun, după ce contul personal i-a fost blocat în sensul acesta, după spusele mai multor utilizatori de pe pagina sa.

Mai mult decât atât, în seara de Ajun, senatorul a făcut un live de 10 minute în care a vorbit cu urmăritorii săi și i-a încântat cu mai multe colinde. La un moment dat, senatorul Diana Șoșoacă a început să cânte alături de cei trei tineri, în plină stradă. Apoi, spre final, aceasta le-a urat urmăritorilor ei un Crăciun fericit.


Cine este, de fapt, soțul Dianei Șoșoacă
Avocatul Ivanovici – Șoșoacă Diana este căsătorită cu Dumitru – Silvestru Șoșoacă. Potrivit declarației de avere a senatorului, din 2020, soțul ei lucrează pentru o firmă care se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management. Acesta are un venit anual de doar 28.000 de lei, fiind ”șef de tură” . Pe de altă parte, Diana Șoșoacă are un venit anual de 250.000 de lei la cabinetul de avocatură. Astfel, soțul senatorului câștigă lunar, în medie, 2.300 de lei, în vreme ce ea aduce în casă, tot în medie, circa 20.000 de lei pe lună!

În declarația de avere se mai arată faptul că deține trei terenuri intravilane. Unul este în Dâmbovița și măsoară 2170 de metri pătrați. Celelalte două sunt în Căciulata, județul Vâlcea (1315 mp și 60 mp). De asemenea, există și un teren dobândit prin donație de 22.500 mp în Balotești, jud. Ilfov.