„Cinci zile pe săptămână eram iubitul Ioanei. În nopțile când colegii mei erau plecați, ea mi se dăruia cu o pasiune incredibilă…”

Loading...
Loading...

Cel mai bun prieten al meu, într-o discuție recentă, m-a cotonogit fără milă: „Bă Daniele, da’ proooost mai ești, omule!”. Tot ce pot să spun e că… are dreptate. Sunt prost de bubui, da, sunt prost Că iubesc o femeie profitoare, parșivă, hoață și fără suflet. Credeți Că eu nu știu toate astea? Paradoxal, sunt un tip deștept. Mai puțin când sunt îndrăgostit…

Pe Ioana am iubit-o din prima clipă. Știu că o asemenea declarație pare exagerată, aș putea, totuși, jura în fața oricărui tribunal că nu mint absolut deloc când spun că pe Ioana am iubit-o chiar din secunda în care am văzut-o.

Eram student în anul întâi la Facultatea de Matematică. Pe 1 octombrie, la ora opt dimineața, la cursul festiv de început de an, m-am ciocnit chiar la intrarea în amfiteatru de o brunetă foarte agitată, îmbrăcată foarte fistichiu – cu o bluză portocalie și o pereche de pantaloni verzi – care ducea în brațe un teanc de cărți. în urma impactului, cărțile s-au împrăștiat pe hol, iar eu m-am și aplecat să le adun, simțindu-mă puțin vinovat pentru incident.

— Lasă-le, dă-le dracului, nu te mai obosi!

Am crezut că am auzit aiurea.

— Nu, cum să le las? E vina mea!

— Dă-le naibii! a spus ea, făcând un gest a lehamite, de parcă exact asta așteptase, să găsească un motiv ca să scape de ele.

Apoi a intrat în amfiteatru. Am rămas un minut cât să-i adun cărțile -toate, se vedea, erau proaspăt cumpărate de la librăria Universității -și am intrat și eu. M-am așezat în primul rând. La două rânduri mai în spate, era ea. I-am făcut semn, arătându-i cărțile, și ea a schițat același gest de lehamite, zâmbindu-mi foarte dulce, ca un copil care a făcut o poznă. Nu mai întâlnisem până atunci nicio fată așa cum era ea.

M-am gândit că e puțin nebună. Dar și foarte frumoasă, în același timp… Pur și simplu, nu-mi puteam lua ochii de la ea. Mă suceam și răsuceam în bancă din minut în minut și mă întorceam doar ca să o privesc. După curs, am așteptat-o la ieșire, cu gândul să-i dau cărțile, dar și să mai stau puțin în preajma ei. A trecut pe lângă mine în fugă, mi-a atins ușor obrazul cu vârful degetelor, râzând, și a dispărut în mulțimea care se îmbulzea spre ușă.

Pag Anterioara1 din 6