„Cina cea de Taină”: Secretele pe care le ascunde celebra pictură a lui Leonardo da Vinci!

Leonardo da Vinci este cea mai misterioasă și neexplorată personalitate din trecut. Cineva îi atribuie un dar divin și îl consideră sfânt, cineva, dimpotrivă, îl consideră un ateu care și-a vândut sufletul diavolului.

   

Dar geniul marelui italian este incontestabil, întrucât tot ceea ce mâna marelui pictor și inginer a atins vreodată s-a umplut imediat de sens ascuns. Celebra sa lucrare „Cina cea de taină” ascunde numeroase secrete și mesaje misterioase.

Locația și istoria creației
Celebra frescă se află în biserica Santa Maria delle Grazie, situată în piața cu același nume din Milano. Sau mai bine zis, pe unul dintre pereții trapezei. Potrivit istoricilor, artistul a pictat exact aceeași masă și feluri de mâncare care erau în biserică la acea vreme. Prin aceasta el a încercat să arate că Isus și Iuda (binele și răul) sunt mult mai aproape de oameni decât pare.

Pictorul a primit ordinul de a crea acest tablou de la patronul său, Ducele de Milano, Ludovico Sforza, în 1495.

Lucrarea a fost finalizată în anul 1498 și, deja în timpul vieții, era considerată cea mai bună operă a pictorului.

Ideea lucrării
„Cina cea de Taină” înfățișează ultima cină de Paște a lui Isus Hristos cu discipolii – apostoli, ținută în Ierusalim în ajunul reținerii lui de către romani.

Conform Scripturii, în timpul mesei, Isus a spus că unul dintre apostoli îl va trăda.

Leonardo da Vinci a încercat să reprezinte reacția fiecăruia dintre apostoli la fraza profetică a Învățătorului. Pentru a face acest lucru, pictorul s-a plimbat prin oraș, a vorbit cu oamenii obișnuiți, pe unii i-a făcut să râdă, pe alții i-a supărat, pe alții i-a descurajat. El încerca să observe emoțiile pe fețele lor.

Scopul pictorului a fost să reprezinte celebra cină din punct de vedere pur uman. Acesta este motivul pentru care i-a înfățișat pe toți cei prezenți în rând și nu le-a desenat nimburi deasupra capetelor.

Curiozități despre celebra lucrare

1. Potrivit istoricilor, cel mai dificil pentru da Vinci a fost să picteze două personaje: Isus și Iuda.
Pictorul a încercat să reprezinte întruchiparea binelui și a răului, așa că multă vreme nu a putut găsi modelele potrivite.

Odată, italianul a văzut în corul bisericii un tânăr cântăreț, atât de spiritualizat și curat încât nu i-a rămas niciun dubiu: iată prototipul lui Isus pentru „Cina cea de Taină”.

Ultimul personaj nepictat era Iuda. Pictorul a rătăcit zile întregi în cele mai întunecate și mizerabile locuri, căutând un model printre oamenii pierduți. Și tocmai după aproape 3 ani a avut noroc. Într-un șanț, a văzut un bărbat dormind pe jos, fiind beat.

Artistul a ordonat ca acesta să fie adus la atelier. Bărbatul aproape că nu se ținea pe picioare și nici nu înțelegea unde a ajuns. Cu toate acestea, după ce imaginea lui Iuda a fost pictată, bețivul a spus că a mai văzut deja acest tablou.

Spre nedumerirea pictorului, bărbatul a recunoscut că acum trei ani el cânta în corul bisericesc și ducea un stil de viață complet diferit. Astfel, potrivit istoricilor, Isus și Iuda au fost pictați după același prototip, în diferite perioade ale vieții sale. Acest fapt subliniază încă o dată ideea că binele și răul merg atât de aproape încât uneori limita dintre ele este imperceptibilă.

2. Cel mai discutat secret al frescei este figura discipolului situat în dreapta lui Hristos.
Se consideră că aceasta este nimeni altcineva decât Maria Magdalena și locul amplasării ei indică faptul că ea era soția legală a lui Isus. Potrivit istoricilor, contururile corpurilor cuplului formează litera „M” care ar însemna „Matrimonio” – în traducere „căsătorie”.

În favoarea acestei afirmații, vine și faptul că Maria Magdalena i-a spălat picioarele lui Hristos și le-a șters cu părul ei. Conform tradiției, numai soția legală ar putea face acest lucru.

3. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o bombă care a căzut peste clădirea bisericii a distrus aproape tot, cu excepția peretelui pe care a fost reprezentată fresca.
De-a lungul istoriei, oamenii nu numai că nu au prețuit această lucrare, dar și au avut o atitudine barbară față de ea.

În 1500, o inundație a bisericii a provocat pagube ireparabile frescei. Dar în loc să o restaureze, în 1566 călugării au făcut o ușă în peretele pe care era reprezentată „Cina cea de Taină”, care a „tăiat” picioarele personajelor.

Iar la sfârșitul secolului al XVII-lea, trapeza a fost transformată într-un grajd, iar francezii se întreceau: care dintre ei va nimeri cu cărămida în capul unui dintre apostoli.

4. Reflectările istoricilor despre mâncarea de pe masă
De exemplu, lângă Iuda, Leonardo da Vinci a pictat o solniță răsturnată (fapt considerat drept semn rău) precum și o farfurie goală.

Dar cel mai mare subiect pentru controverse rămâne a fi peștele din imagine. Contemporanii nu reușesc să stabilească dacă este vorba de hering sau anghilă. Oamenii de știință consideră că această ambiguitate nu este întâmplătoare și pictorul a codificat în frescă un sens ascuns.

În italiană, anghila se pronunță „aringa”. Dacă adăugăm o literă, obținem un cuvânt complet diferit – „arringa” (îndemn).

În același timp, cuvântul „hering” se pronunță în nordul Italiei ca „renga”, ceea ce înseamnă „cel care neagă religia”. Pentru un ateu, este mai aproape a doua interpretare.