Cele mai toxice 10 locuri de pe Pământ

Traiul în unele dintre cele mai toxice locuri de pe Pământ este un lucru despre care mulți dintre noi nici nu vor să audă. Realitatea este, însă, tristă. Poluarea face din ce în ce mai multe victime, iar singurii vinovați suntem noi, oamenii.

   

Poluare chimică, nuclerară, deșeuri menajere, deșeuri electronice, toate acestea distrug puțin câte puțin ecosistemul nostru. Unele locuri de pe Pământ au ajuns să fie atât de toxice, încât nici vegetația nu mai crește acolo. Poluarea este una dintre principalele probleme ale oamenirii.

Chiar de curând, o alertă în privinţa aerului poluat a fost emisă în capitala britanică – Londra – pe durata a trei zile, în timp ce primarul londonez Sadiq Khan avertizează în privinţa unei ”urgenţe în legătură cu sănătatea publică”.

În plus, China este o altă superputere care se confruntă cu poluarea. Apele subterane din localitățile chineze sunt poluate în proporţie de 90%, la fel şi 70% din apa râurilor și lacurilor.

Zeci de mii de persoane sunt otrăvite zilnic, conform rapoartelor experților în ecologie care monitorizează cele mai poluate, și în același timp poluante, orașe ale lumii.

Râul Yamuna, India

Sute de mii de oameni aruncă gunoi în râul Yamuna, din India. În ciuda faptului că este una dintre cele mai poluate ape din lume, populația din New Delhi consumă apă din Yamuna.

Lacul Karachay, Rusia

Chiar dacă lacul arată superb, acesta loc este toxic, din cauza deșeurilor radioactive aruncate acolo. Timp de mai mulți ani, acesta a fost folosit de Uniunea Sovietică drept groapa de gunoi pentru depozitarea deșeurilor radioactive, iar acum nivelul de radiații este atât de ridicat, încât un om neprotejat ar încasa o doză letală după numai o oră de expunere. Locuitorii din zonă suferă de diferite boli, cea mai răspândită fiind cancerul.

Linfen, China

În Linfen, locuitorii se sufocă din cauza prafului şi poluării aerului şi beau arsenic scurs din combustibilul fosil. Acest oraș se află în provincia Shanxi din China, inima industriei cărbunelui, care alimentează aproximativ două treimi din energia pupulației.

Rondonia, Brazilia

Acest loc din Brazilia este zona cea mai despădurită din jungla amazoniană. Copacii de pe raza a mii de hectare au fost tăiați și arși. Zona este cu adevărat dezolantă, iar ecosistemul este distrus în totalitate, cu șanse foarte mici de a se reface.

La Oroya, Peru

În ciuda faptului că orașul La Oroya adăpostește doar 35.000 de suflete, acesta este unul dintre cele mai poluate locuri de pe Glob din cauza vastei extracţii a plumbului, zincului şi a cuprului de către compania americană Doe Run.

Pagini: 1 2