Ce se întâmplă dacă nu plătești rovinieta? Legea se schimbă de la 1 septembrie

Nu ai plătit rovinieta? Această scăpare ar trebui să te coste scump conform legislației în vigoare. Și totuși, o modificare a legislației face lucrurile mult mai ușoare pentru contravenienți. Aceasta va intra în vigoare de la 1 septembrie.

   

Legea nr. 60/2018, publicată în Monitorul Oficial, clarifică modul în care se va sancționa neplata rovinietei și a taxelor de trecere, precum și aspectele neclare legate de constatare contravențiilor. De asemenea, neclaritățile legate de modul de transmitere a procesului verbal de constatate au fost eliminate.

Astfel, pentru lipsa rovinietei valabile, procesul-verbal de constatare a contravenției va trebui comunicat contravenientului în termen de cel mult 2 luni de la data aplicării sancțiunii. În plus, potrivit noii legi, în intervalul de la data săvârșirii contravenției până la data comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru lipsa rovinietei valabile pentru același vehicul.

O altă veste bună pentru cei care au fost surprinși de camerele de supraveghere fără rovinieta valabilă este termenul de prescriere al pedepsei. Portivit Legii 60/2018, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârșirii faptei. Prevederea reprezintă o reducere a termenului actual, care este de șase luni.