Ce maşină conducea ilegal Nicolae Ceauşescu? Nu a avut niciodată permis de conducere

Dictatorii Nicolae și Elena Ceaușescu au avut o viață plină de tot ce și-ar fi dorit cineva. Deși românii sufereau din cauza raționalizării alimentelor și abia găseau carne să cumpere sau nu aveau bani să și-o permită, soții Ceaușescu nu au trecut niciodată prin aceste sentimente. Atât Elena Ceaușescu, cât și soțul ei, și-au îndeplinit toate dorințele pe timpul vieții lor.

   

Ce mașină conducea Nicolae Ceaușescu. Dictatorul nici nu avea permis de conducere
Nicolae Ceaușescu conducea o mașină extrem de rară, de fapt, cea mai rară Dacire produsă vreodată. Acesta era foarte pasionat de mașini, așadar avea foarte multe în colecția sa personală. Printre mașinile pe care le conducea dictatorul se aflau și un Mercedes Benz 600, Paykan Hillman Hunter, Aro 304, Buick Electra, Citroen CX 2400, Renault 25 Baccara Prezidential sau Renault Fuego.

De asemenea, Nicolae Ceaușescu avea în colecția sa și mai mute mașini Dacia. Una dintre ele este Dacia 1100. De altfel, Nicolae Ceaușescu a fost primul român care s-a urcat la bordul unei Dacii, chiar după ce aceasta a fost fabricată. Prima Dacie ieșită din fabrică a fost a lui Nicolae Ceaușescu.

De fapt, mașina lui era o copie a mașinii Renault 8. Autoturismul pe care îl conducea prindea o viteză de 138 km/ora la un motor de 46 cp.

Ce mașini avea Nicolae Ceaușescu în colecția sa
Cea mai rară Dacie a fost, însă, modelul 2000. Și pe acesta îl avea dictatorul Nicolae Ceaușescu în colecția sa. Acest model a fost creat în 1980 și era unul excluivit, destinat doar membrilor Partidului Comunist Român. Realitatea era că era o mașină reasamblată în România, cu piese de la Renault 20 TS. În ceea ce privește dotările sale, Dacia 2000 avea un motor de 2000 cm cubi, 116 cai putere. Totodată, mașina avea geamuri electrice, scrumiera cu iluminare și regulator de viteza.

Toate aceste mașini erau conduse de Nicolae Ceaușescu, în ciuda faptului că el nici măcar nu deținea permis de conducere. Așadar, dictatorul conducea ilegal.