Ce faci când ești foarte îndrăgostită de Dinu Lipatti? Îi salvezi casa din mijlocul Bucureștiului și faci din ea templu al muzicii și al artelor

Casa lui Dinu Lipatti din centrul Bucureștiului putea să devină restaurant, dacă o fată nu s-ar fi îndrăgostit de extraordinarul pianist și compozitor, cu toată pasiunea unei adolescente. O dragoste de-o viață, o iubire care durează și lucrează și astăzi. În Săptămâna Luminată, o poveste luminoasă despre pasiunea care poate muta și munții din loc. “Make Bucharest Great Again”, un proiect B365.ro dedicat salvării clădirilor de patrimoniu din București.

   

Alice Barb este regizor de teatru și operă, actriță, pianistă, creator de spații și evenimente culturale, un spirit renascentist care trăiește si lucrează acum pentru prima sa mare iubire: Dinu Lipatti. Fără încăpățânarea ei, casa marelui pianist, de pe bulevardul Lascăr Catargiu, la doi pași de Piața Romană, ar fi fost astăzi restaurant.

Alice Barb: “Iubirea concretă este activă. Când iubirea vieții tale este în pericol, îi sari în ajutor(…).Vă felicit pentru proiectul acesta, Make Bucharest Great Again, pentru că este foarte important într-o perioadă în care nimeni nu mai pune preț pe Frumusețe. Leornardo de Vinci spunea că cine nu prețuiește Viața nu o merită. Eu parafrazez si spun: cine nu prețuiește Frumusețea nu o merită. Mi-aș dori să prețuim Frumusețea Bucureștiului, atâta cât mai există, și să o punem din nou în valoare. Poate că ar trebui să ii spuneți Make Bucharest Beautiful Again”.

Alice Barb s-a îndrăgostit nebunește de ochii și de gropița lui Dinu Lipatti
Alice Barb s-a născut la Hunedoara, la umbra castelului Huniazilor și, la vârsta de patru ani, își dorea să devină o mare pianistă. Alice Barb: “Am studiat pianul la Liceul de Muzică din Cluj, iar de Dinu m-am îndrăgostit datorită profesorului meu de pian Șerban Georgescu, care tocmai se întorsese de la Paris, unde studiase cu celebra Nadia Boulanger, cea care a fost și profesoara lui Lipatti. Deci, am fost eleva elevului profesoarei lui Lipatti. M-a pus să ascult celebrele concerte în La minor de Grieg și în La minor de Schumann. A fost un șoc de Frumusețe și de perfecțiune pe care l-am simțit când am ascultat pentru prima dată înregistrările cu Dinu Lipatti”.

“Dinu a devenit pentru mine Făt Frumosul adolescenței mele și marele meu prieten”
Așa a început totul, ca într-un basm, din dragoste pentru discurile de vinil Dinu Lipatti și pentru fotografia cu cel mai frumos băiat din lume. Alice Barb: “M-am îndrăgostit la 12 ani de Dinu Lipatti nu doar ca de un uriaș pianist de geniu, ci ca de Făt Frumos, cum se îndrăgostesc fetițele, domnișoarele la vârsta de12 ani, cu disperare. Pentru că m-am îndrăgostit și de chipul lui de pe coperta discului de vinil, chipul acesta care tronează acum, după 46 de ani, la mine în biroul meu din Casa Artelor. E același chip, chipul unui geniu care are cei mai frumoși ochi din lume și o gropiță în obraji. Va dați seama că Dinu a devenit pentru mine Făt Frumosul adolescenței mele și a devenit, în timp, marele meu prieten. Inregistrările lui pe care am început să le caut, să le ascult din ce în ce mai des, cărțile despre el, l-au infățișat ca pe un personaj absolut fabulos, fascinant, un om excepțional în adevăratul sens al cuvântului, un om ieșit din obișnuit, deasupra a toți și toate”.

Dinu Lipatti a murit de leucemie, in Elveția, la vârsta Christică de 33 de ani
Dinu Lipatti s-a născut în București în 19 martie, 1917. În 1932, la vârsta de 15 ani, primește diploma de absolvent al Conservatorului din București. În 1934 se prezintă la un concurs de muzică la Viena și obține locul al doilea din cei 300 de candidați. Alfred Cortot, membru în juriul competiției, îi prevestește o carieră strălucită. La Paris, Dinu Lipatti studiază pianul cu Alfred Cortot și compoziția cu Paul Dukas, apoi lucrează cu Nadia Boulanger care devine pentru el o adevărată “mamă spirituală”. Urmează un șir de Concerte extraordinare în toată lumea care-i aduc consacrarea de pianist și compozitor genial. În 1943, pleacă din casa sa din București în turneu și nu se mai întoarce niciodată.

Dinu Lipatti și fratele său nu au avut moștenitori, astăzi nici măcar cavoul de la Bellu nu mai aparține familiei
După plecarea lui Dinu Lipatti din țară, în anul 1943, în casă rămân mama sa, fratele său, Valentin cu soția și menajera. În anul 1947, moare tatăl lui Dinu, iar după venirea comuniștilor, mama lui, Ana Racoviceanu, vrea să fugă în Elveția ca să-și vadă fiul și să-l îngrijească. Este prinsă în anul 1949, aruncată în închisoare și eliberată după intervențiile prietenilor din străinătate. Până la urmă, ajunge în Elveția cu două luni înainte de moartea lui Dinu și rămâne acolo. Alice Barb: “În 1950, fratele lui Lipatti, Valentin cu soția sa, s-au trezit cu comuniștii la ușă, casa a fost naționalizată. Familia Lipatti a fost surghiunită în pod, în camerele servitorilor, conform obiceiului vremurilor. În casă au intrat tot felul de chiriași, în fiecare cameră câte o familie. Vă dați seama ce groaznic a fost. Valentin Lipatti a rezistat până în 1953, când a plecat de aici. Clădirea a devenit ușor, ușor proprietatea altor familii, la un moment dat jumătate din ea devenise proprietatea academicianului Alexandru Graur care-a lăsat-o moștenire fiului său, Dumitru Graur. Nici Valentin și nici Dinu nu au avut moștenitori, așa că nici măcar cavoul familiei de la Cimitirul Bellu nu mai este al lor”.

Dinu Lipatti: “Vreau ca orice succes al meu să devină succesul țării mele”
Alice Barb: “Aș vrea ca țara mea să devină țara lui Dinu Lipatti pentru că el a fost și un mare patriot. I s-a cerut să renunțe la cetățenia română și să-și ia cetățenia elvețiană, dar nu a vrut. Pentru că a spus (și asta rămâne scris): vreau ca orice succes al meu să devină succesul țării mele. Iată despre ce personalitate vorbim. Aici, în buricul Bucureștiului, iată ce personalitate mă străduiesc să impun și să scot din uitare. Cred că Dinu se bucură de acolo de unde este de ceea ce am reușit să fac pentru el”.