Cazul șocant al unei femeie din Iași! Și-a schimbat buletinul la cinci ani după ce a murit

Cazul unei femei din Iași i-a șocat pe toți! Aceasta apare în datele autorităților locale că și-ar fi schimbat buletinul în 1998, însă ea murise din anul 1993.

   

O femeie din Iași și-a schimbat buletinul la cinci ani după ce a murit
O femeie dintr-o comună din Iași, care a murit în 1993 apare în baza de tate a autorităţilor locale că şi-ar fi schimbat buletinul în 1998. Mai mult, câţiva ani mai târziu, aceasta ar fi renunţat şi la o parte din pământul său.

În urma cercetărilor, fiul femeii acuză că s-a comis o ilegalitate cu terenuri în acest caz şi arată cu degetul spre fostul primar al comunei. În replică, fostul edil respinge toate acuzaţiile.

Un bărbat de 62 de ani a deschis mai multe procese pentru recuperarea unor suprafete de teren pe care le avea moştenire de la mama sa. Săptămâna trecută, bărbatul a intrat în posesia actelor necesare însă, a avut parte de o surpriză.

Potrivit actelor, mama lui renunţase la o parte din teren în 2000, la șapte ani după ce murise. Mai mult, în 1998 aceasta şi-ar fi schimbat şi buletinul. Primar la acea vreme, în comuna Ciortești, era Gheorghe Gurzun. Fostul edil spune că nu își aminteste cu exactitate cazul, dar spune că hârtia este utilă moștenitorului și nu crede că s-a comis vreo ilegalitate.

Bărbatul acuză primarul şi spune că ar fi primit mită de la ceilalţi copii ai femeii. Cei care au cunoscut-o pe mama bărbatului sunt şocaţi de întâmplare. Bărbatul spune că va da în judecată fostul primar, dar şi pe cel actual.

”Iese din groapă și schimba buletinul, așa e aici la noi în zona asta”, spune un localnic.

”Eu aș vrea dacă mor să mă duc și eu sa văd ce mai e pe aici, să întreb vecinul ce mai face. Asta e golănie curată”, spune un alt localnic.