Caz revoltător în Bacău. N-a fost primită în biserică pentru că era saracă. Slujbă de înmormântare în fața lăcașului de cult

Caz revoltător în Bacău, unde o femeie este ținută în coșciug, în fața bisericii, pe motiv că nu avea bani.

   

Cei care au sesizat incidentul spun că femeia n-a fost primită în biserică din cauza faptului că era saracă, iar același tratament l-ar fi primit și soțul ei.

N-a fost primită în biserică pentru că era saracă
„Creștină ortodoxă moartă, ținută afară pe scaune, pe motiv că era săracă. Decedata este din satul Filipești, județul Bacău, și în urmă cu două zile soțul ei a avut parte de același refuz din partea conducerii parohiei”, spun cei care au sesizat cazul.

Din imaginile care circulă în mediul online se vede cum coșciugul este așezat în fața lăcașului de cult, iar cei care au venit să-i aducă femeii un ultim omagiu par a sta de ceva timp în frig. Sătenii spun că asta s-a întâmplat pentru că familia era una nevoiaşă şi nu a plătit taxa la biserică. Dar că nu preotul a luat decizia de a ţine moarta afară, ci o anume Tinca, femeia care vinde lumânări în biserică.

Reacția BOR în acest caz
Preot Daniel Alexandru Zamfir, purtător de cuvânt la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a declarat însă că de fapt moarta a stat pe scaune 23 de minute, în urmă cu o săptămână, în ziua înmormântării. Iar asta s-a întâmplat pentru că preotul din sat a avut o operaţie şi a trebuit să ajungă alt preot, care a întârziat.

Oficialul Arhiepiscopiei spune că biserica a făcut gratuit înmormântarea şi se abţine să comenteze afirmaţiile celor din sat care au postat replici la fotografia publicată pe facebook.