Cât trebuie să dea mită nord-coreenii care vor să trăiască în marile orașe

Sistemul de înregistrare a rezidenței este una dintre barierele principale care separă zonele rurale de cele urbane, în Coreea de Nord.

   

Fiecare nord-coreean trebuie să locuiască la adresa de reședință la care este înregistrat, ceea ce reprezintă totodată un indicator al statutului social, cunoscut drept „songbun”.

Întrucât este aproape imposibil pentru o persoană să își schimbe statutul social – acesta fiind transmis din generație în generație – este dificil pentru fermieri să ajungă să locuiască în zonele urbane, relatează Daily NK. Există și excepții, însă chiar și dacă o femeie de la țară ajunge să se mărite cu un bărbat de la oraș, ea nu poate schimba statutul copiilor ei.

În prezent, doar cei care au obținut o autorizație de la Poliție, liderii guvernamentali și membrii Partidului Muncitorilor au dreptul să locuiască permanent în orașe mari precum Phenian și Pyongsong. Din 1990, regulile sunt mai permisive, însă sistemul de înregistrare a rezidenței și alocarea unei rezidențe în funcție de statutul social încă funcționează.

Membrii Partidului Muncitorilor care doresc să se transfere la un alt loc de muncă sau care vor să își găsească un nou loc de muncă în oraș trebuie să primească aprobare din partea Ministerului Muncii. Pe de altă parte, este mult mai dificil pentru un nord-coreean să primească permis de rezidență într-un oraș mare, precum Phenian, Pyongsong, Sinuiju sau Hyesan.

În ultimii ani, a devenit mai ușor pentru absolvenții de top ai universităților să obțină permise de rezidență, însă persoanele bogate care vor să își deschidă afaceri în orașe trebuie să plătească mită ca să obțină un astfel de document. Sumele necesare nu le sunt accesibile cetățenilor de rând. Potrivit unor surse citate de Daily NK, între 2016 și 2017 s-au vândut în jur de 10.000 de permise de rezidență în orașul Pyongsong, fiecare costând în jur de 1.500 de dolari.

Nord-coreenii care nu dețin asemenea sume locuiesc în marile orașe ilegal, iar dacă sunt descoperiți își pot pune familiile în pericol.

Viața unui nord-coreean, decisă de „reputația” familiei
„Songbun”-ul reprezintă o ierarhie socială, prin care se decide statutul fiecărei familii. În funcție de ea, oamenilor le este permis sau nu să trăiască în capitala Phenian sau în alte orașe mari sau obligați să trăiască generații la rând, în sate. Mai mult de atât, tipul de educație și locul de muncă sunt determinate tot de „songbun-ul” unei familii. Conform acestui sistem de clasificare socială, cetățenii nord-coreeni sunt împărțiți în trei categorii: grupul nucleu, grupul de bază și cel ostil.

Acest sistem a fost dezvoltat undeva între anii 1957 și 1960, potrivit Human Rights Watch, fondatorul fiind Kim Ir-sen. „Songbun” se poate traduce ca „ingredient”, dar poate însemna și „istoric” al familiei unei persoane, care merge până la perioada colonială japoneză.

Din grupul „nucleu” fac parte apropiații familiei Kim, cei care au luptat împotriva Japoniei, țăranii și muncitorii care s-au sacrificat în numele patriei. Pe de altă parte, din clasa „ostilă” fac parte cei care s-au bucurat de un statut privilegiat în timpul dominației japoneze – de la deținătorii de pământ, la intelectuali, aristocrați și lideri religioși.

„Songbun-ul” este parțial moștenit. Astfel, o persoană care provine dintr-o clasă inferioară nu va reuși niciodată să aibă succes, indiferent de cât de calificată ar fi. Din acest motiv, în cazul în care copiii celor ce fac parte din elita nord-coreeană s-ar căsători cu persoane dintr-o clasă inferioară, aceștia nu vor putea să obțină posturi avantajoase, să fie promovați sau să aibă cariere de succes sau să locuiască la oraș. Nici copiii lor nu ar avea niciun viitor.