Case vândute în România cu prețuri cuprinse între 200 și 2000 de euro

Mai bine de 200 de case își așteaptă noii propietari. Locuințele sunt vândute cu prețuri între 200 și 2000 de euro, dar nimeni nu le cumpără.

   

Primar: “Aici avem un duplex evaluat clar la partea cea mai de jos a clasamentului, la 200 de euro”. Povestea satului-fantomă a început în 2005. Autorităţile au venit în ajutorul familiilor afectate de inundaţii la acea vreme.

200 de case la prețuri de chilipir
Au ridicat mai bine de 200 de case pe acest deal din comuna Gura Văii, dar sinistraţii nu au stat prea mult acolo. Ba chiar au plecat cu unele dintre bunuri, lăsând în urmă locuinţe fără uşi, geamuri sau acoperiş.

Strămutaților nu le-a plăcut pe dealul Rotunda, chiar dacă guvernul a cheltuit peste o sută de miliarde de lei vechi ca să le construiască un sat nou. Zona era izolată, iarna bătea vântul, vara era prea soare, apa era departe, platforma industrială, de asemenea, departe.

Cel puțin asta ne-au mărturisit atunci. Au stat un an, apoi au plecat în Rădeana. Au cumpărat teren, vreo 2-3 hectare, l-au împărțit în loturi și au construit 50 de case. „Cei care s-au trezit vecini cu ei au vândut și s-au mutat. Acum, romii dețin circa 30 de hectare”, afirmă Valerică Mihalcea.

Au furat ferestrele, ușile și instalațiile electrice de la 200 de case
De la Rotunda, foștii sinistrați nu au plecat cu mâna goală. Au luat ferestre, uși, instalații electrice… Nu toate într-o zi, ci pe rând. S-au întors mereu acolo și au mai furat câte ceva: cabluri, plăci de rigips, o bucată de acoperiș. Nu erau ale lor? Nu pentru ei le-a trimis Guvernul?

Silviu Tinei, primar Gura Văii: “E multă încercare a administraţiilor ce s-au perindat de-a lungul timpului de a valorifica ceea ce la vremea respectivă a fost considerată o gaură neagră în bugetul statului de altfel. O investiţie de multe milioane de lei noi a ajuns paragină”.

În 2018, responsabilii vindeau o casă cu preţuri cuprinse între 5.000 şi 7.000 de euro. Însă au reuşit să găsească doar cinci clienţi. Acum oferta este alta, în speranţa că măcar o parte din investiţia făcută va fi recuperată, scrie stirileprotv.ro.

Aici vorbim la undeva la 2.000 de euro ca valoare. Pentru că e întreagă, se află în stare bună, are acoperişul complet, pereţii nu sunt distruşi, BCA-ul nu lipseşte”, spune primarul din Rotunda, un sat-fantomă din Bacău.