Când se schimbă cauciucurile de iarnă. Amenzi uriaşe dacă încalci termenul

Trebuie să știți câteva lucruri înainte de a trece la anvelopele pentru sezonul rece. În primul rând acestea sunt special fabricate să facă față atât zăpezii, cât și ghețușului. Spre deosebire de pneurile all season, cele de iarnă sunt mult mai eficiente și timpul de oprire în condiții de zăpadă este unul mult mai scurt.

   

Când se schimbă cauciucurile de iarnă
Specialiștii au ajuns însă la o concluzie – dacă nu sunteți un șofer care să facă mii de km sau situația financiară nu este una foarte bună, atunci puteți apela și la anvelopele all season, cu condiția să aibă inscripția M+S pe flancul lateral. Atenție, în trecut, pentru a face economie, unii conducători auto schimbau la venirea iernii doar două anvelope, cele de pe puntea cu tracțiunea. Acest lucru este contraindicat și nu te va scăpa nici de amendă și nici de pericol.

În acelați pericol se află și cei care conduc un autovehicul care are roți de iarnă desperecheate, compuse din două sau mai multe tipuri diferite de anvelope de iarnă, all-season sau chiar de vară. De altfel, înainte de a pleca la drum lung, printre primele lucruri care trebuie verificate sunt anvelopele, indiferent că este vară sau iarnă. Utilizarea unei echipări corecte permite deplasarea în siguranță chiar și în condiții de drum alunecos sau cu vizibilitate scăzută. Conducătorii auto trebuie să se asigure că anvelopele de iarnă sunt în stare bună și au aderență optimă. Valabil și pentru anvelopele all season și aplicabil și pe timp de vară pentru anvelopele de sezon.


Amenzi uriaşe dacă încalci termenul
Un alt avertisment clar este acela că anvelopele de iarnă tind să piardă aer pe parcursul timpului și necesită reumpleri periodice. Și mai ales verificări dese. Cel puțin una pe lună. Presiunea din anvelope solicită o atenție specială cu precădere iarna. Pentru fiecare model de autoturism există valori recomandate pentru presiunea anvelopelor. Trebuie să știți că cel mai bine ar fi să montăm un set de roți de iarnă pe mașină la începerea sezonului rece. Asta înseamnă înainte de începerea iernii, undeva în luna octombrie.

Atenție! În Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice scrie că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Pentru că nu nimeni nu poate ghici prognoza meteo, este de preferat ca toți șoferii să înceapă să se gândească la schimbul de anvelope.