Bianca din Iași a cumpărat zilele trecute un parfum Bleu de Chanel, de 492 de lei, din mall. Când a ajuns acasă și a desfăcut cutia, să leșine. Ce era, de fapt, în sticluță

Bianca Hurubaș are 25 de ani, este din Iași și este medic veterinar. De ziua de naștere a iubitului său, tânăra a vrut să-i facă acestuia o surpriză și să-i ofere, drept cadou, un parfum Bleu de Chanel, al cărui preț nu este deloc unul mic. Atunci când a ajuns acasă și a desfăcut cutia, Bianca a constatat că parfumul era, de fapt, un fake.

   

O tânără din Iași a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută, după ce a achiziționat un parfum Bleu de Chanel dintr-un magazin Douglas din mall.

Ajunsă acasă și dorind să-i facă iubitului său o bucurie de ziua lui de naștere, Bianca Hurubaș a constatat cu stupoare că parfumul pe care îl cumpărase cu suma de 492 de lei era un fake.

Aceasta a povestit tot ce s-a întâmplat, pe contul ei de Facebook.

„M-am prezentat împreună cu o prietenă în magazinul Douglas, cu gândul de acasă de a achiziționa parfumul Bleu de Chanel, pe care prietenul meu îl are deja, dar e terminat, vrând să îi fac un cadou de ziua lui. Ajung în magazin, o domnișoară amabilă mă îndruma la raft unde se afla această gamă, neavând tester pentru acest tip de parfum, în condițiile în care celelalte parfumuri de la raft prezentau tester. Trec cu vederea lipsa testerului, știam cum miroase și mai ales cum persistă.

Ajunsă acasă, oferindu-i cadoul și desfăcându-l, observ că aroma parfumului cumpărat nu coincide cu aroma celui avut. Și nu e vorba numai de aromă, cât și de persistență. Cel nou ținea foarte puțin. Parfumul achiziționat a fost pus la raft cu 615 lei, 100 ml, am beneficiat și de o reducere de 20 la sută, preț total 492 lei. Mă așteptam ca la suma asta de bani să am un parfum original, nu unul care nu persistă. Pe spatele parfumului există un cod, am introdus codul pe un site special de verificare a originalității produsului și mi-a apărut ca fiind fake”, a povestit tânăra de 25 de ani.

A cerut explicații, însă magazinul a vrut să mușamalizeze escrocheria
Atunci când a cerut explicații, însă, Bianca s-a lovit numai de uși închise. Magazinul Douglas a vrut să mușamalizeze escrocheria, așa că tânăra de 25 de ani nu a primit nicio explicație pentru parfumul fake pe care l-a cumpărat din mall.

„Mi-au sărit toate în cap, inclusiv managera cu care am discutat la telefon. Pe moment a spus să las parfumul în magazin pentru a lua contact cu cei de la București, unde au sediul Douglas România pentru a găsi o soluție, spunându-mi că mă vor suna inapoi. Lăsând parfumul acolo mi-a venit ideea să fac o cerere de siguranță fiind vorba de suma de 492 lei, refuzând să îmi semneze cererea. Nu mi s-a luat nici măcar numărul de telefon, am vorbit cu managera de pe telefonul vânzătoarei. Ajunsă acasă, după câteva ore am sunat la sediul lor. Am cerut să vorbesc cu managera. Soluția dumneaei a fost următoarea: să las parfumul pe magazin și va contacta ea furnizorii de la Chanel cu sediul în Franța pentru verificarea autenticității parfumului, însă eu trebuie să suport cheltuielile drumului, ceea ce nu mi se pare normal”, mai spune Bianca Hurubaș.

Vrea să se facă dreptate
Bianca Hurubaș vrea cu orice preț să se facă dreptate și să-i fie restituită suma pe care a plătit-o pentru parfumul fake pe care l-a cumpărat din mall. Cu toate acestea, managerul magazinului i-a oferit tinerei de 25 de ani un răspuns la care nu se aștepta.

„De ce sunt pusă să iau legătura directă cu cei de la Chanel France în condițiile în care eu sunt client al magazinului Douglas din România, nu din Franța? Am fost tratată foarte urât la telefon, chiar mi s-a închis telefonul în nas de câteva ori, ba chiar am fost acuzată la următorul apel că am dus un parfum fake înapoi, în locul produsului achiziționat de mine. În data de 6.11.2020 m-am întâlnit cu directoarea magazinului Douglas, Cozma Mirela, cu intenția de a rezolva problema mea, însă doamna mi-a spus să mă adresez celor de la Chanel din Franța, cu o plângere privind autenticitatea acestui parfum. Nu am fost de acord cu această propunere. Vreau să-mi înapoieze suma de cheltuită. Am făcut plângere și la Protecția Consumatorului”, a mai aprecizat medicul veterinar.