Anunțul lui Nelu Tătaru. ”Românii să mai aibă răbdare 7-10 zile!” Scăpăm de restricții?

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a mulțumit românilor care au înțeles mesajul autorităților și au respectat distanțarea socială în perioada Paștelui. Ministrul Sănătăţii a anunţat că România este aproape de atingerea vârfului pandemiei de coronavirus.

   

Anunțul lui Nelu Tătaru. ”Românii să mai aibă răbdare 7-10 zile!” Scăpăm de restricții?
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că ţara noastră se află aprape de atingerea vârfului epidemiologic. De asemenea, ministrul Sănătăţii a adus mulţumiri românilor care respectă sfatul autorităţilor de a menţine distanţarea socială chiar dacă este Paştele.

“Mulţumesc populaţiei care a înţeles mesajul şi să aibă răbdare încă 7-10 zile. E un moment greu, dar ne trebuie credinţă şi speranţă pentru ca următoarele sărbători să le petrecem împreună (…) Suntem aproape de un vârf şi sperăm ca apoi să avem una-două săptămâni de stabilitate, după care să începem să scădem ca număr de cazuri noi”, a spus ministrul Sănătăţii, în prima zi de Paşte, la Antena 3.

Nerespectarea distanţării sociale ar putea aduce mii de infectări cu coronavirus
De asemenea, Nelu Tătaru a mai spus că, dacă nu sunt respectate măsurile de distanțare socială, vârful pandemiei ar putea însemna 12.000-15.000 de cazuri de pacineţi infectaţi cu coronavirus în România.

“Izolarea la domiciliu a permis consumarea acestei boli, ca să nu mai avem transmitere comunitară. Nerespectarea măsurii face ca numărul de cazuri să crească. Putem avea 12.000-15.000 de cazuri în vârful pandemiei, poate chiar şi mai mult, dacă nu se respectă măsurile. Dar sper ca trendul să rămână acesta, lent”, a spus ministrul sînătăţii.

Numărul pacienţilor răpuşi de coronavirus, în România, a ajuns la 434
În prima zi de Paşte, 13 oameni au murit în România din cauza coronavirusului. Astfel, numărul total al deceselor cauzate de virusul ucigaş în ţara noastră se ridică la 434. De asemenea, numărul total al oamenilor infectaţi cu COVID-19 se ridică la 8746 de persoane. România se află la un pas de intrare în scenariul 5 al planului de acţiune împotriva coronavirusului. Pdată cu atingerea pragului de 10.000 de pacienţi testaţi pozitiv cu coronavirus se va trece la scenariul 5. Asta presupune noi ordonanţe militare şi alte restricţii pentru populaţie.