Anuntul facut de Liviu Varciu, dupa ce Andrei Stefanescu a vorbit despre despartirea de Anda Calin!

Liviu Vârciu a fost cooptat recent să joace într-un serial românesc, iar asta îl face să fie foarte mulțumit, mai ale că este vorba despre o colaborare mai lungă și mai ales prolifică din punct de vedere financiar. El spune că are mai multe motive să fi fericit.

   

Sunt fericit pentru că am copilul la mine de o lună de zile. Carmina, fata cea mare, e la mine și facem o grămadă de tâmpenii împreună. Sunt fericit că fii-mea (n.r. Anastasia) a făcut acum două zile primii pași singură. Am un vibe bun, o stare bună”, a declarat Liviu Vârciu pentru Antena1.
A simțit nevoia unei dovezi de dragoste pentru fiica lui cea mare și nu a stat deloc pe gânduri atunci când a și făcut-o.

”Ori sunt un tată genial, ori inconștient. Mi-am tatuat copilul și nu-mi pare rău. Fata mea este foarte fericită că a putut să facă asta cu taică-su (…) Ce poate fi mai frumos decât să ai un copil cu care să mergi în club și să fie lângă tine. Mă uitam la fii-mea… și s-ar fi luat unul de ea. Am zis că-l omor. Nesimțitul ăla mai avea și verighetă pe deget”, a mai spus Vârciu.

Anastasia, fiica lui din relația cu Anda Călin, va împli în curând un an, iar Liviu vrea să-i pregătească o petrecere. Va fi ceva mai mică decât cea de botez, iar Liviu va fi din nou alături de Anda. Se vor împăca oare cei doi?

”Nu spune nimeni de nicio șansă. Să nu spui niciodată niciodată, eu am mai trecut prin niciodată ăsta. Suntem prieteni, ne înțelegem foarte bine, mult mai bine de când ne-am separat, nu există probleme cu copilul, când să iau copilul. Nu știu ce-mi va rezerva viitorul. Așa a fost să fie, am luat decizia corectă pentru noi. Acum nu am nicio iubire, mă focusez pe cariera mea, pe copiii mei. Nu îmi mai doresc nicio iubire”, a spus Vârciu.

Adevărul despre despărțirea lui Vârciu de Anda Călin
Andrei Ștefănescu, cel mai bun prieten a lui Vârciu, a făcut dezvăluiri cu privire la motivul care a stat la despărțirea dintre Liviu și Anda.

„Mi-a spus că și-ar dori să-și găsească o fată cu care să se liniștească. Și eu am crezut același lucru despre el la televizor. Și atât de implicat a fost în relația cu Anda, mai ales la început, când lucrurile mergeau bine. Nu se uita în alte părți, nu-l mai interesau alte femei.

Am vrut și eu să văd dacă cedează. El e foarte implicat. Și în singura lui căsnicie, era foarte conștiincios și fidel. În momentul în care dai totul și ești dezamăgit, mai mult sau mai puțin din cauza ei. Cred că e prea pasional, prea posesiv. Se dedă prea mult familiei și probabil că de aia, în momentele în care se desparte, cucerește, își dorește să fie peste tot. Merge la plajă, la discotecă, la petreceri, la cluburi”, a spus Andrei Ștefănescu.