Am salvat-o de la o viață de sclavie

— Mă cheamă Ilinca, abia am împlinit 18 ani. Sunt la Bacău de doi ani. Sunt de fel dintr-un sat de lângă Botoșani. Eram într-a zecea când l-am cunoscut și m-am îndrăgostit de el. Le-a spus alor mei că mă ia de nevastă și m-a adus cu el la Bacău. De atunci, m-a pus să mă prostituez și nu sunt singura… Are câteva apartamente în tot orașul și mai multe fete. în fiecare noapte am 4-5 clienți. Unii sunt violenți… Am încercat să fug de câteva ori, dar m-a găsit de fiecare dată și m-a amenințat că, dacă nu-mi bag mințile în cap, se duce la părinții mei și le spune cu ce mă ocup.

Mama ar muri de supărare dacă ar ști, săraca! Mă tratează de parcă aș fi sclava lui… îmi zice: „Uite care e treaba: eu te-am făcut om! Te-am adus din cătunul ăla uitat de lume la oraș, ți-am luat țoale, parfumuri, bijuterii, ai tot ce-ți trebuie, e de ajuns să deschizi gura și-ți cumpăr orice! Tu nu trebuie decât să mă asculți. Viața ta îmi aparține, să fie clar!”. Așa-mi spune de fiecare dată când îi zic că aș vrea să mă opresc, că m-am săturat. Sunt absolut disperată. Mi-a spus că peste câteva luni are de gând să ne ducă pe toate în Turcia sau în Italia. Ar scoate mult mai mulți bani cu noi. Mi-e teamă că, dacă ajung acolo, nu mai am nicio scăpare…

M-a impresionat biata fată. M-am tot gândit cum aș putea să o ajut. — Deocamdată, rămâi aici. N-are ce să-ți facă. Nu poate intra peste noi. Trebuie să-mi vină vreo idee. Acum, cred că cel mai bine e să te duci în dormitor și să încerci să dormi puțin. Eu mai am puțin și plec la serviciu. Am să te încui și, dacă nu deschizi, aici ești în siguranță. Ai câte ceva de mâncare în frigider, poți să mă suni dacă se întâmplă ceva neobișnuit, uite, îți las și numărul de telefon. Până după-amiază, trebuie să găsesc o soluție.

— îți mulțumesc, dar poate că nu e bine să te pui cu el… Cine știe ce se mai poate întâmpla?!
— Lasă, mă descurc eu! Tu ai grijă de tine și mai vorbim când mă întorc.

Când am ajuns la birou, m-am dus direct la Costel și i-am povestit tot ce s-a întâmplat.

— Bă, tu ești nebun? Nu te pune cu ăștia! Sunt foarte periculoși. Poliția dă din gură și nu face nimic. Să nu te primesc naibii prin poștă într-un geamantan, dacă nu-ți vezi de treabă… Lasă operele de caritate… Tu crezi că fetele astea nu știu ce fac? Nu mai crede și tu tot ce-ți spune una din-astea… Astea nu mai sunt vremuri să faci pe cavalerul. Trezește-te, băi, frate! Credeam că, dacă ai stat la București, te-ai mai dat și tu pe brazdă. Toate fetele astea se ceartă cu peștii lor, pe urmă se împacă. Gândește-te că unele sunt născute pentru meseria asta!

— Nu și Ilinca…
— Da’ tu de unde o cunoști așa de bine, mă? Că abia ai văzut-o prima oară în viață! Te duce cu preșul și pe urmă te dă pe mâinile ăluia, ascultă-mă ce-ți spun! Am ieșit și l-am lăsat să vorbească de unul singur. Trebuia să fac ceva. Dacă m-aș fi dus la Poliție cu fata și ea le-ar fi spus totul, ar fi fost o soluție, dar nu cea mai bună. După ce avea să scape ăla de tot tămbălăul, nu-i vedeam cu ochi buni, nici pe ea, nici pe familia ei.

Si atunci… Brusc, mi-a venit ideea salvatoare: tanti Veronica. Era sora mamei, locuia singură la Roman, îi murise de curând soțul și s-ar fi bucurat să aibă un suflet lângă ea. M-am dus valvârtej acasă. Ilinca încă dormea. I-am spus că trebuie să plecăm, m-a ascultat fără să scoată niciun sunet. I-am dat niște blugi de-ai mei și o curea, pentru că îi erau tare largi, și un tricou, ne-am urcat în mașină și pe-aici ți-e drumul! Tanti Veronica s-a bucurat când am venit, așa cum mă așteptam. I-am spus și eu acolo, o poveste, nu chiar adevărul, fiindcă nu voiam să o sperii. — Când v-am văzut, am crezut că e logodnica ta. Păcat, mamă! Tu nu mai ai de gând să te însori?

— Când mi-o veni vremea, tanti… Deocamdată, sunt singur. I-am găsit o slujbă Ilincăi, să aibă din ce trăi, iar în toamna următoare am înscris-o să-și termine liceul la seral. Nu știe încă dacă rămâne la Roman sau nu. Oricum, vecinul meu nu i-a dat încă de urmă. M-a întrebat de câteva ori dacă știu ceva de soția lui, dacă am văzut-o vreodată pe-acolo, dar i-am spus că habar nu am. înclin să cred că m-a crezut pentru că m-a lăsat în pace. Ilinca se tot întreabă dacă ar fi bine să se ducă la Poliție și să le spună tot.
— Poate că așa le-aș ajuta și pe celelalte fete care n-au avut norocul meu. Numai că ar afla și el unde sunt și, dacă scapă basma-curată, iar intru pe mâna lui. Ce crezi că ar fi mai bine să fac?
— Nu știu ce să-ți răspund. Chiar nu știu cum ar fi mai bine să procedezi. Poate că, dacă l-am da pe mâna Poliției, s-ar termina totul, dar este foarte posibil să aibă relații și să scape. Cu asta chiar n-am cu ce să te ajut. Am lăsat-o pe Ilinca la Roman, la mătușa mea. Se înțeleg perfect. Mai vorbim din când în când, la telefon. Îi e mai bine acum, dar de teama din suflet tot n-a scăpat. Sper ca, într-o zi, să-și găsească și ea liniștea de care are atâta nevoie!

Pagini: 1 2 3