Am salvat-o de la o viață de sclavie

I-am mai mulțumit încă o dată, dar nu m-am dus. Petrecerea a ținut, ce-i drept, până la ziuă. Din fericire, dormitorul meu era ceva mai departe de apartamentul lui, așa că am reușit chiar să și dorm. Pe la 6 dimineața însă, când petrecerea părea să se fi sfârșit, am auzit iar țipete și mi s-a părut chiar că o femeie plânge în hohote. Pe urmă, brusc, s-a așternut liniștea. Era destul de bizar că în timpul zilei nu părea să fie nimeni acasă, iar imediat ce se lăsa seara, locul parcă se popula dintr-odată.

Am urcat de multe ori cu tot felul de tipi în lift, care au coborât la același etaj cu mine și au sunat la ușa de alături. N-am zărit niciodată intrând acolo vreo femeie, dar, din când în când, după cum v-am mai spus, auzeam limpede vocea unei femei care țipa și plângea. Curând după aceea, m-am pomenit și cu un polițist la ușă. M-a întrebat politicos dacă putem sta de vorbă, l-am poftit înăuntru și m-a întrebat câte ceva despre ce se petrece în apartamentul vecin.

— Nu prea am ce să vă spun… Locuiesc doar de câteva luni în blocul ăsta, l-am cunoscut într-o doară pe vecinul meu, care a dat acum câteva săptămâni o petrecere și a venit să mă prevină și să-și ceară scuze. Altceva nu prea știu. Pare destul de liniștit, de obicei. Se aud uneori țipete, dar toată lumea se mai ceartă, mi-am spus că trebuie să fie vorba despre vreo ceartă domestică. Nu-mi place să mă amestec în treburile vecinilor. Administratorul mi-a cerut să semnez o listă, dar am refuzat, pentru că n-aveam motive să o fac.
— Vă mulțumesc! Oricum, dacă mai intervine ceva, uitați numărul meu de telefon. Bună seara! De atunci, am început să fiu mai atent și chiar, spre rușinea mea, să mă uit pe vizor. După ora 21,00, începea să se însuflețească atmos-fera. Intrau și ieșeau tot felul de bărbați. Niciunul nu zăbovea mai mult de o oră, dar niciunul nu părea suspect. Erau oameni obișnuiți. După ce am tot observat apartamentul vreo două seri, am renunțat. Mi s-a părut că fac o prostie și mi-am văzut de treabă. Numai că atunci lucrurile au luat cu totul altă întorsătură…

într-o noapte, să fi fost ora 3 sau 4, am auzit bătăi puternice în ușă. M-am dus și am deschis și, până să mă dumiresc, o fetișcană cu fața plină de sânge s-a năpustit înăuntru, implorându-mă să o ajut.

— închide repede ușa! Dacă mă găsește aici, ne omoară pe amândoi! — Cine? — Cum cine? Pe ce lume trăiești? Vecinul tău! Te rog, lasă-mă să stau aici până dimineață… — Dar ce s-a întâmplat? — Nu pot să-ți spun acum nimic. Pot să mă duc la baie, să mă spăl puțin? — Da, sigur. Te-a bătut? — Nu, nu, m-a îmbrâncit și m-am lovit. Dar e foarte furios și aș prefera să nu mai dau ochii cu el acum…

Nici nu s-a dus bine la baie că am auzit țârâind soneria de la ușă. I-am auzit pașii venind repede de la baie. — Nu răspunde, te rog! N-are de unde să știe că sunt aici. L-am auzit apoi pe vecinul meu strigând prin ușă: — știu că ești acolo! Treci imediat acasă! ți-ai lăsat treaba neterminată. Eu mi-am luat banii, acum e rândul tău să-ți faci datoria. Nu-l băga și pe omul ăsta în troaca noastră. — Nu răspunde, nu spune nimic! m-a implorat ea.

însă tipul nu s-a potolit. Am deschis ușa și l-am rugat să-și vadă de treabă, dacă nu vrea cumva să aibă de-a face cu poliția. — Dom’le, nu te băga! Astea sunt între mine și ea. E nevasta mea, fac ce vreau! Nu te băga, zău așa, pari un tip la locul lui. Vezi-ți de treabă, e mai bine, crede-mă… Lasă, că vii tu acasă! Mai vorbim noi! i-a spus pe urmă fetei prin ușă și a plecat.

După ce am închis ușa, ea a început să tremure și să plângă. Am lăsat-o să se liniștească. Pe urmă, a început singură să vorbească.

Pagini: 1 2 3