Am salvat-o de la o viață de sclavie

Loading...

Cum nu vreau niciun fel de necazuri, dar mai ales pentru că mă tem că Ilinca ar putea păți ceva în urma destăinurii mele, am să vă spun de la început că toate numele din scrisoare nu sunt reale. Iar dacă v-am scris, după o îndelungată chibzuință, este pentru că sunt convins că sunt multe alte fete aflate în situația ei, cărora le lipsește curajul de a „evada” din coșmarul în care au intrat!

După ce am terminat facultatea, am stat doi-trei ani în București, dar n-am reușit să prind cheag acolo, negăsindu-mi ceva convenabil de muncă în do-meniu, așa că, până la urmă, m-am întors în orașul natal, la Bacău, unde un fost coleg de liceu și-a deschis o firmă de calculatoare și m-a tot îmbiat să-i fiu asociat.

— Da’ ce, frate, numa’ capitala e bună pentru tine? Avem și aici oameni capabili, iaca așa, ca mine… și atâtea fete frumoase… Iți găsesc și ție una, cât ai zice pește, dacă suferi din cauza asta!

Așa m-a întâmpinat prietenul și fostul meu coleg Costel. Nu mă pot plânge, mi-a făcut rost de o locuință, mi-a dat mașină de serviciu și un salariu mai mult decât onorabil. Toată lumea era fericită: ai mei, că mă au în sfârșit acasă, amicii, că ne putem vedea la un rummy sau la o bere, chiar și eu, de vreme ce mă așezasem pe picioarele mele.

Prima mea grijă a fost să-mi amenajez cuibușorul, după care, cum era și firesc, a urmat petrecerea de inaugurare. Chiar atunci și-a găsit și administratorul blocului să-mi sune la ușă. Am crezut că a venit să facă scandal, pentru că muzica era, ce-i drept, cam tare, dar el mi-a întins o hârtie sub nas și mi-a zis:

Loading...

— Am venit să semnați și dumneavoastră lista asta, au semnat-o deja toți locatarii. — Da’ ce e asta? Pentru ce e? — La apartamentul vecin se petrec lucruri ciudate, dom’le. — Cum adică?
— Noi credem că e un fel de bordel. Apartamentul e pe numele unui tip de vreo 30 de ani, care pare altminteri la locul lui când îl vezi și când vorbești cu el, dar doamna Săftescu, cealaltă vecină a dumneavoastră de palier, mi-a spus că în fiecare seară vin aici diverși domni, străini de bloc, și niște fete. Nu stau mult și pleacă. Uneori se aud și țipete. Am stabilit la ședința de bloc să chemăm Poliția. Da’ înainte, trebuie să semnăm toți lista asta, prin care să cerem să se cerceteze problema.
— Dom’le, habar n-am ce se întâmplă acolo, n-am auzit nimic, așa că, deocamdată, n-am să semnez nimic. Nu vreau să bag pe nimeni în belea fără vină…
— Cum fără vină? Mata n-auzi ce-ți spun? — Până nu mă conving cu ochii și cu urechile mele, nu semnez nimic. — Treaba dumitale, noi ăștilalți oricum am semnat, așa că Poliția va începe ancheta.

Am închis ușa în urma lui.. Dar, după câteva zile, pe la miezul nopții, mi s-a părut că aud țipete. Am ciulit urechile. — Nu mai da! Am să fac așa cum spui! Nu mai da! se auzea o voce îngrozită de femeie.

Pe urmă, nu s-a mai auzit nimic. M-am gândit că poate cineva se uita la vreun film și am hotărât să nu acționez în niciun fel. La sfârșitul aceleiași săptămâni, chef mare la vecinii mei. Culmea este că, la un moment dat, a venit la ușa mea un tip și și-a cerut scuze foarte politicos:

— E ziua mea, fac 30 de ani. Vă rog să nu vă supărați dacă chefuim și nou puțin… O dată împlinește omul 30 de ani. Promit să nu se mai întâmple. Apropo, dacă vreți să veniți, vă așteptăm cu drag!
— Sunteți foarte drăguț, dar am mult de lucru… — Și sâmbăta? Lăsați, dom’le, treaba, că viața trece și odată ne pomenim bătrâni!

Pag Anterioara1 din 3