Am reperat urme vizibile de violență pe trupul criminalului… ”Monstrul din Caracal” a fost maltratat la interogatoriu?!

Gheorghe Dincă prezintă urme vizibile de violență pe trup. Bărbatul care a recunoscut că a ucis cu bestialitate două adolescente a fost maltratat în timpul interogatoriului?

   

În cursul zilei de marți, Bogdan Alexandru, apărătorul criminalului din Caracal, a făcut declarații uluitoare. Avocatul a susținut că Gheorghe Dincă ar fi fost agresat de oamenii legii în cursul zilei de vineri. ”Hannibal Lecter” din Caracal s-ar fi plâns în fața avocatului său că politiștii i-au rupt coastele.

“Din declarațiile pe care le-a făcut, la momentul descinderii din data de 26 dimineața, la ora 06:00, dânsul a fost imobilizat, trântit și i s-au aplicat lovituri cu bocancii de către organele de poliție în zona pieptului. Fapt pentru care dânsul spune că are fracturi costale și de stern.

Aceste lucruri se vor confirma, dânsul va fi dus la investigații medicale și se va stabili. Zilele acestea vom afla dacă dânsul are într-adevăr fracturi. (…). Vă pot spune că a avut dureri, pentru că în timp ce era audiat, pe tot parcursul, avea momente în care efectiv izbucnea în durere, tresărea de durere și își punea mâna în zona pieptului (…)”, a declarat avocatul criminalului, Alexandru Bogdan.

Urme vizibile de violență!
În imaginile cu pricina, reporterii D.A.S au reperat mai multe urme de violență pe trupul criminalului din Caracal. În cel puțin trei locuri, Gheorghe Dincă prezintă semne de agresiune. O echimoză la nivelul scalpului (1), o contuzie la nivelul ochilor (2) și o leziune la nivelul pieptului(3). Să fi fost ”Hannibal Lecter” din Caracal maltratat serios în timpul interogatoriului?