Alegeri prezidenţiale 2019 – Fostul ministru al Energiei Toma Petcu, sancţionat contravenţional după ce a postat pe Facebook buletinul de vot

Fostul ministru al Energiei din guvernul PSD-ALDE, Toma Petcu, a fost sancţionat contravenţional cu avertisment după ce a postat pe Facebook o imagine cu buletinul de vot, postare pe care a şters-o după câteva minute.

   

„Cu puţin timp în urmă, pe timpul alegerilor pentru preşedintele României, la nivelul judeţului a fost aplicată o sancţiune contravenţională – avertisment – unei persoane pentru continuarea propagandei electorale”, au declarat, duminică, pentru News.ro, oficiali ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu.

Surse din cadrul instituţiei au precizat că persoana sancţionată contravenţional este fostul ministru al Energiei, deputatul Toma Petcu, care a postat pe Facebook o imagine a buletinului său de vot, arătând cum a votat. Postarea a fost păstrată doar câteva minute, după care a fost ştearsă, rămânând doar mesajul „Am votat”.

De altfel, fotografia de profil a parlamentarului, în care Toma Petcu apare alături de liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu, este însoţită de numele candidatului pe care fostul ministru îl susţine.