A furat două ciocolate în urmă cu mai bine de 40 de ani, iar acum a făcut un gest unic

Un bărbat din oraşul Liverpool (Marea Britanie), a furat două ciocolate, în urmă cu 43 de ani, de la magazinul Woolworths şi se pare că în tot acest timp a trăit cu mustrări de conştiinţă. Aşa că s-a decis să ia măsuri.

   

Bărbatul a trimis o scrisoare la Belle Vale Shopping Centre, prin care şi-a cerut iertare pentru gestul său, iar în plic a pus şi banii, adică 5 lire sterline, pentru cele două ciocolate.

„Am furat două ciocolate de la Woolworths din centrul dumneavoastră în 1975, când eram un băiețel. Îmi pare rău. Aceştia sunt banii pe care vi-i datorez”, a scris bărbatul.

Impresionaţi de gestul său, reprezentanţii magazinului au fotografiat scrisoarea şi au mediatizat fotografia pe reţelele sociale, mulţumindu-i bărbatului. Banii vor fi donați organizației de caritate a centrului „Zoe’s Place hospice baby”, pentru că magazinul Woolworths nu mai există.