A fost descoperită o înghețată infectată cu coronavirus. Mii de produse au fost confiscate în nordul Chinei

Virusul Covid-19 a fost descoperit în mai multe loturi de înghețată din nordul Chinei! Autoritățile au confiscat mii de produse potențial contaminate cu virusul.

   

A fost descoperită o înghețată infectată cu coronavirus
Mai multe loturide înghețată dintr-un magazin din nordul Chinei au fost infectate cu coronavirus. Persoanele despre care se crede că ar fi putut intra în contact cu produsele din loturile contaminate, produse de o companie alimentară din Tianjin, sunt căutate de autoritățile chineze pentru a fi testate, scrie The Independent.

A fost descoperită o înghețată infectată cu coronavirus! Autoritățile au sigilat și confiscat toate produsele firmei Tianjin Daqiaodao, după ce cele trei eșantioane verificate de centrul municipal pentru controlul bolilor din oraș au fost toate testate pozitiv cu urme de coronavirus.

Potrivit sursei citate, investigațiile epidemiologice efectuate până acum indică faptul că înghețata a fost produsă cu lapte pudră importat din Noua Zeelandă și pudră de zer importată din Ucraina. Compania a anunțat că angajații săi intră în carantină și vor fi testați în zilele următoare. Dintre ei, 700 au fost deja testați negativ.

Mai mult, dr. Stephen Griffin, virusolog la Universitatea din Leeds, spune că incidentul nu trebuie să creeze panică și că situația este, cel mai probabil, singulară, iar urmele de virus au apărut în urma contactului cu o singură persoană infectată.

”Temperatura mică la care este depozitată înghețata, dar și faptul că ea conține grăsimi ar putea să explice motivul pentru care virusul a supraviețuit atât de mult pe produsele respective”, a declarat Griffin.

Cât timp supraviețuiește virusul corona pe suprafețe
COVID-19 este o infecție determinată de un nou coronavirus care a apărut în Wuhan, China în decembrie 2019. Simptomele acestei infecții cuprind: tuse, febră și dificultate de a respira și poate fi transmis de la o persoană la alta. Diagnosticul poate fi stabilit în urma examenului clinic și a testelor de laborator.

Strategia principală de prevenție constă în menținerea regulilor de distanțare socială. Distanțarea fizică rămâne cea mai eficientă măsură pentru a încetini evoluția acestei pandemii. Conform ultimelor cercetări se pare că virusul ar putea supraviețui:

– timp de cel puțin trei ore în aerosoli (picăturile aeriene)
– până la 4 zile pe lemn
– până la 72 de ore pe suprafețe dure, strălucitoare, cum ar fi plasticul, oțelul inoxidabil și sticla
– până la 24 de ore pe suprafețe fibroase și absorbante, cum ar fi carton, hârtie, țesătură
– până la 4 ore pe cupru

Nu există încă dovezi clare de contaminare de pe suprafețe sau obiecte și din aer. Se știe însă că este nevoie de o anumită cantitate de particule virale la care să fi expus pentru a fi infectat, astfel încât cantitatea de virus de pe o anumită suprafață este foarte importantă. Cantitatea de virus scade în timp pe oricare dintre aceste suprafețe, deci riscul de infectare de la atingerea lor scade în timp.