A cumpărat un tablou 3D numai cu 88 de dolari. Ce a găsit în pânză i-a schimbat viaţa

Americanul Justin Caffier, din Los Angeles, a văzut la o galerie de artă un tablou al unui artist pe care-l admira, Ruby Heart. S-a interesat cât costă opera şi, când a aflat că face numai 88 de dolari, a achiziţionat tabloul fără să stea pe gânduri.

   

L-a luat acasă şi l-a studiat foarte bine. Opera era una 3D, foarte interesată. Americanul a observat la un moment dat o umflătură ciudată în pânză. Cu riscul de a tsrica pânza, nu a rezistat tentaţiei şi a tăiat locul cu pricina.

Ce a găsit i-a schimbat total viaţa: 10.000 de dolari. Omul şi-a expus povestea pe reşelele de socializare, iar până acum nimeni n-a revendicat respectiva sumă. Nici măcar artistul care a pictat tabloul.