5 tehnologii antice avansate care n-ar trebui să existe

Ideea de tehnologii antice avansate poate părea bizară. Trăim cu iluzia că, de fapt, noi – oamenii prezentului – controlăm tehnologia cea mai dezvoltată.

   

Credem că le suntem superiori „strămoșilor noștri primitivi” din toate punctele de vedere. Oare chiar așa să fie? Dacă lucrurile stau astfel, cum se face că unele dintre tehnologiile lor ne stârnesc chiar și azi uimirea?

Istoricii descoperă dovezi care indică faptul că unii dintre oamenii din antichitate erau avansați în modalități pe care oamenii moderni încă nu le stăpânesc.

În continuare, îți prezentăm o listă cu cinci tehnologii antice avansate care vor schimba felul în care privești trecutul.

1. Tehnologii antice avansate: Cupa lui Licurg
Iată primul exemplu de pe lista noastră cu tehnologii antice avansate. Cupa lui Licurg este un pocal antic roman care se află la British Museum, în Londra.

Poate că te întrebi ce aspect al unui pocal ar putea fi avansat din punct de vedere tehnologic. Nici oamenii de știință nu au observat nimic deosebit legat de acest obiect până când l-au ținut în lumină.

Au descoperit că pocalul pare verde atunci când este privit din față. Când este iluminat dintr-un alt unghi, pocalul devine de un roșu aprins.

În principiu, romanii au descoperit nanotehnologia, știința de a manipula particule incredibil de mici, pe care au utilizat-o pentru a fabrica pocalul.

Pentru a realiza această operă de artă, romanii au măcinat aur și argint în particule mult mai mici decât boabele de nisip și le-au încrustat în sticlă, în proporții potrivite. Astfel, au produs efectele subatomice pe care oamenii moderni abia au început să le înțeleagă în ultimele decenii.

2. Tehnologii antice avansate: „GPS-ul” vikingilor
Navigatul pe ocean în vremurile antice era un lucru extrem de dificil, ținând cont de faptul că marinarii nu aveau nici măcar busole de mare precizie pe vapoarele lor șubrede. Dacă voiai, de exemplu, să ajungi din Europa în America, puteai la fel de bine să ajungi în Madagascar, fiindcă apa arată peste tot la fel.

Oamenii de știință nu înțelegeau cum vikingii au reușit să călătorească în linie dreaptă din Scandinavia în Groenlanda și înapoi, cale de aproximativ 2.600 de kilometri.

Apoi, în 1948, într-o mănăstire din secolul XI, s-a găsit un artefact viking despre care s-a ajuns la concluzia că este o busolă nemaipomenit de avansată.

Înainte de apariția busolelor magnetice, marinarii antici trebuiau să găsească drumul folosind cadrane solare, care indicau timpul și direcția prin felul în care umbra cădea pe un disc. După cum îți poți imagina, iarna sau într-o zi cu nori erau la fel de folositoare ca ghicitul în frunze de ceai sau sacrificarea unei capre pentru Odin.

Însă busola vikingă, cunoscută ca „discul Uunartoq”, reușea să treacă peste aceste dificultăți. Cadranul solar era foarte sofisticat și avea mai multe dispozitive care indicau punctele cardinale.

Relatările medievale privitoare la acest obiect fac referință la existența unui cristal „magic”, care îi permitea să funcționeze chiar și atunci când soarele nu era vizibil.

Pag Anterioara1 din 2