10 zone misterioase care au scăpat de capcanele civilizației

În ciuda tuturor dezastrelor cauzate de omenire, încă mai sunt locuri pe Pământ în care omul nu este stăpân și natura nu a suferit din cauza prezenței sale.

   

Multe dintre ele sunt de-a dreptul inaccesibile sau necesită multe resurse pentru a fi explorate, astfel că au scăpat de invazia turiștilor şi au rămas regate dedicate exclusiv animalelor sălbatice. O parte dintre aceste locuri au fost însă fotografiate din aer, iar frumuseţea lor este cuceritoare. Probabil tocmai pentru că au fost ferite de intervenţia oamenilor, aceste locuri sunt atât de atrăgătoare şi fascinante.

Din Jungla Amazoniană până la pădure muntoasă din Madagascar, iată câteva colțuri de lume care au scăpat de capcanele civilizației.

Tepui, Venezuela

Cuvântul tepui înseamnă, în limba băştinaşilor din Gran Sabana, “Casa Zeilor”, fiind un munte care are vârfurile neascuțite.

Cascada Honokohau, Insula Maui (Hawaii), SUA

Acest loc îndepărtat este acoperit de un verde incredibil, de o frumuseţe rară. De asemenea, este imposibil să ajungi la cascada Honokohau pe jos sau cu mașina, tocmai de aceea sunt organizate excursii cu elicopterul, pentru cei care vor să o admire.

Pădurea Amazoniană

Această pădure misterioasă se întinde de-a lungul a nu mai puţin de nouă ţări din America de Sud: Brazilia, Peru, Columbia, Venezuela, Ecuador, Bolivia, Guyana, Suriname şi Guiana Franceză. Este de-a dreptul uriaşă, astfel că omenirea încă nu visează să ajungă să o exploreze în întregime şi să descopere tot ce ascunde ea.

Gangkhar Puensum, Bhutan

Gangkhar Puensum este cel mai înalt munte din lume necucerit încă de oameni. Este localizat pe teritoriul disputat de două ţări, Bhutan şi China, măsurând 7.570 de metri înălţime.

Tsingy de Bemaraha, pădurea de piatră din Madagascar

Formaţiunile de piatră din acest loc au luat naştere de-a lungul a milioane de ani, fiind modelate de acţiunea repetată a musonului, astfel că acest loc misterios este exclusiv creaţia naturii. Unele formaţiuni ajung să aibă şi 120 de metri adâncime. De asemenea, pădure muntoasă în Madagascar are o suprafață de 152 de mii de hectare.

Pagini: 1 2